Politica

Emilian Frâncu, vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, în vizită la Mircia Gutău

Unul dintre avocaţii lui Mircia Gutău a acuzat că, în spatele arestării primarului Mircia Gutău, adversarii PD-L, sau mai exact partidele din Opoziţie. Acuzaţiile, care vizau în special PSD şi PNL, nu au rămas fără răspuns.

În replică, social-democraţii şi liberalii au ţinut să-i amintească avocatului, în cazul în care acesta a fost plecat mai multă vreme din ţară, că nu PSD şi PNL au numit ministrul Justiţiei, că la guvernare se află PD-L, Emil Boc este premier, iar preşedintele României este Traian Băsescu. În aceste condiţii, reprezentanţii celor două partide au calificat afirmaţiile apărătorului lui Gutău drept „nişte aberaţii” şi au reamintit că, din informaţiile lor, arestarea lui Mircia Gutău nu are legătură cu nimic altceva decât cu luptele din interiorul PD-L pentru Putere. „Opoziţia nu are nicio putere în Justiţie, iar dacă Mircia Gutău a fost arestat la comandă politică, în spatele acestei „manevre” nu se poate situa decât PD-L, formaţiune care, alături de Traian Băsescu, deţine puterea absolută în România şi controlează Ministerul Justiţiei”, a replicat unul dintre liderii social-democraţi. Un punct de vedere similar a avut şi liberalul Emilian Frâncu. În plus, parlamentarul a spus că, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, intenţionează să-l viziteze pe Mircia Gutău la Colibaşi. „Am vrut să-l vizitez mai devreme, să purtăm un dialog chiar pe aceste teme, privind neresepectarea drepturilor omului, dar nu am dorit să se interpreteze cumva gestul meu, fiind şi această campanie electorală. Cred că e mai bine dacă îl vizitez după alegeri, ca să nu se creadă că merg la el pentru a-i cere sprijinul pentru Bogdan Pistol… sau mai ştiu eu ce. Vreau să fac şi un raport pe care să îl prezint în Senat, să aflu detalii despre acea idee – că nu i s-au respectat anumite drepturi şi să-l ajut dacă este posibil”, a anunţat Emilian Frâncu.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button