Liga III

Ghinion pentru Flacăra Horezu, la Braşov! Echipa vâlceană a pierdut dramatic, în minutul 90

La finele săptămânii trecute, Flacăra Horezu a suferit prima înfrângere din actualul sezon al Ligii a III-a. Sâmbătă, 29 septembrie, fotbaliştii din Treapt au pierdut cu scorul de 2-1 meciul pe care l-au disputat în deplasare, la AS SR Braşov. Eşecul în faţa urmaşei fostei echipe FC Braşov a survenit însă din cauza unui gol încasat în ultimul minut de joc, dintr-un penalti acordat mult prea uşor de arbitrul de centru al partidei, Cătălin Ionuţ Nanu, din Surdila – Greci (judeţul Giurgiu).

Golul vâlcenilor a fost marcat de Raul Nistor, direct din lovitură liberă, în minutul 23

Braşovenii au început meciul în trombă şi şi-au creat câteva ocazii mari de gol încă din startul partidei. Echipa de la poalele Tâmpei a reuşit chiar să deschidă scorul în minutul 10, prin Vlad Boţia, care a reluat cu capul, din 10 metri, o centrare perfectă trimisă de pe partea dreaptă: 1-0. Gazdele se puteau desprinde la 2-0 în mai multe rânduri, dar bravul portar Florin Matache a făcut din nou minuni între buturile Flacărei Horezu.
Vâlcenii au restabilit egalitatea în minutul 23, când căpitanul echipei din Treapt, decarul Raul Nistor, a înscris cu un şut superb, dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri: 1-1. Golul nu i-a dezarmat însă pe braşoveni, care au produs în continuare pericol la poarta horezenilor, dar scorul nu s-a mai schimbat până la pauză.

Sorin Strătilă a obţinut lovitura de la 11 metri din ultimul minut de joc şi tot el a transformat-o

Ploaia şi frigul au făcut ca repriza secundă să fie una foarte închisă, din toate punctele de vedere, iar jocul a curs mai greu pentru ambele combatante. Horezenii au blocat mai bine culoarele spre poarta lui Florin Matache, meciul se îndrepta spre un rezultat de egalitate, dar a apărut faza din ultimul minut de joc, când braşovenii au marcat golul decisiv. Adi Popa a intervenit prin alunecare, în colţul careului mic, la Sorin Strătilă, a deviat mingea în corner, dar centralul Cătălin Ionuţ Nanu a arătat punctul cu var, spre uluiala jucătorilor vâlceni. Acelaşi Sorin Strătilă a transformat lovitura de la 11 metri, după ce l-a trimis pe Florin Matache în partea stângă a porţii şi a şutat sub transversală, în dreapta: 2-1. Astfel s-a scris istoria meciului de sub Tâmpa (care s-a încheiat aproape pe întuneric), la finele căruia vâlcenii au scăpat printre degete un punct pe care l-ar fi meritat din plin.
În acest duel, pentru Flacăra Horezu au evoluat următorii jucători: Florin Matache – Samson Nwabueze, Ciprian Dinu, Cristian Munteanu, Alex Luchian Butoi, Răzvan Olteanu, Sebastian Bobină (Ionuţ Simeanu), Adrian Popa, Raul Nistor (Florin Cioablă ’87), Eduard Neacşu (Vali Munteanu ’79), Ionuţ Gonzales Neamţu (Ionuţ Simeanu ’70). (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button