Liga Nationala

Gheorghe Ionescu, antrenor CSM Ploieşti: „În Sala Sporturilor din Rm. Vâlcea am avut cele mai mari satisfacţii ca antrenor”

ionescu gheorghe csm ploiesti* tehnicianul grupării prahovene a oferit flori tuturor handbalistelor

Antrenorul adversarelor Oltchim-ului din meciul de sâmbătă, 21 ianuarie, Gheorghe Ionescu, se regăseşte în paginile de istorie ale clubului chimist. Cu ani în urmă, acesta a pus umărul la primele performanţe realizate de Chimistul. Sub conducerea acestuia, echipa vâlceană de handbal, fanion a judeţului, a câştigat patru campionate şi trei cupe ale României şi a reuşit, ulterior, să obţină şi trofeul Cupei Federaţiei Internaţionale de Handbal. Tocmai de aceea, Gheorghe Ionescu s-a reîntors cu emoţie în Sala Sporturilor, iar la finalul întâlnirii din etapa a XI-a a Ligii Naţionale, dintre Oltchim şi actuala sa formaţiei, CSM Ploieşti, înainte de a face vreun comentariu despre meci, a ţinut să reamintească momentele pe care acesta le-a petrecut la Vâlcea şi cât de mult au însemnat pentru el. „Înainte de toate, ţin să vă spun că în această sală, în Polivalenta vâlceană şi cu acest club, numit acum Oltchim, am avut cele mai mari satisfacţii ca antrenor. De aceea, am avut emoţii să revin în Sala Sporturilor, însă mă bucur că am ajuns aici şi că vâlcenii nu m-au uitat, că m-au primit bine, iar pentru acest lucru le mulţumesc şi le doresc să aibă parte de un an bun, cu sănătate şi cât mai multe realizări. În ceea ce priveşte jocul, cred că handbalul e frumos atunci când se dau multe goluri. Depinde însă şi cine le dă! În acest caz, Oltchim-ul a fost cea care a marcat mai mult. Are în lot fete cu experienţă, de mare calitate, care pot duce fără probleme un astfel de meci, de campionat. Ale mele au avut emoţii, normale într-un joc cu Oltchim şi atât s-a putut astăzi. Noi suntem o echipă nou-promovată şi e mai greu acum, la început. Vom avea mult de lucru la Ploieşti, însă avem încredere că ne vom descurca. Astăzi, toată echipa a jucat bine, dar din tipar putem să spunem că a ieşit Andreea Dospin. Acum trebuie, însă, să uităm partida de la Vâlcea pentru că ne aşteaptă în următoarea etapă un meci pe viaţă şi pe moarte. Vom juca împotriva vicecampioanei de anul trecut, Universitatea Jolidon Cluj. Trebuie să facem un meci bun pentru a repara greşeala din etapa trecută, când am pierdut pe teren propriu cu HCM Roman”, a declarat Gheorghe Ionescu, cel care la începutul meciului de sâmbătă a făcut un gest frumos, oferind trandafiri atât jucătoarelor de la CSM Ploieşti, cât şi handbalistelor de la Oltchim, astfel arătându-şi respectul pe care-l poartă campioanei României.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button