Politica

Fundaţia Judeţeană pentru Tineret – Vâlcea, o mega-escrocherie care a funcţionat două decenii

Senatorul Emilian Frâncu a încercat să îndulcească tonul cu „doamna din zona ocultă”, cea interesată să pună mâna pe Casa Tineretului aruncând la schimb Finanţelor un mic ciotoiaş, nici 3 milioane de lei, o sumă derizorie, care reprezintă echivalentul a cel mult 15 garsoniere în centrul oraşului.

Aceeaşi Mărie, cu o altă pălărie

Deşi refuză în continuare să-i dezvăluie identitatea, oamenii bine informaţi din acest judeţ s-au prins imediat la cine se referă liderul PNL Râmnicu Vâlcea. Doamna a început să primească de la ei telefoane. Apoi, bănuim că aceasta l-a sunat pe Emilin Frâncu şi l-a făcut cum i-a venit la gură. Probabil că, după acest episod, parlamentarul a simţit nevoia să-şi completeze afirmaţiile făcute în conferinţa de presă de acum mai bine de o săptămână. Astfel că, vineri, sigur, nu înainte de a sublinia că nu-i e frică de nimeni şi că se poate lua oricând la trântă chiar şi cu „doamna”, dar deocamdată nu-l motivează nimic în acest sens, Emilian Frâncu a schimbat un pic strategia, punând tunurile pe cei care au administrat Casa Tineretului în ultimele două decenii.

Nimeni nu ştie cum au fost administraţi cei 16,6 mii mp din buricul Râmnicului

În opinia sa, impresionantul patrimoniu (16.600.000 metri pătraţi în buricul oraşului şi care cuprinde hotel, piscină, discoteci şi săli de sport – n. r.) ajuns pe mâinile fantomaticei Fundaţii Judeţene pentru Tineret – Vâlcea a fost administrat în bătaie de joc, poate chiar voit. Parlamentarul a mai spus că, dacă într-adevăr preşedintelui Ion Cîlea şi primarului Romeo Rădulescu nu le este indiferentă această „zestre” greu de estimat, bine ar face să înceapă cât mai rapid demersurile de preluare a Casei Tineretului, astfel încât aceasta să ajungă în sfârşit pe mâinile unei instituţii cât de cât transparente şi care n-ar putea umbla cu mizerii fără a fi tras cineva la răspundere.

Frâncu are dreptate: jaful trebuie stopat

Oricât ne-ar amuza să-l contrazicem, trebuie să recunoaştem că Emilian Frâncu are dreptate şi pe acest tip de abordare. Pute groaznic ceea ce a făcut în ultimii 20 de ani această infectă Fundaţie, cu activitate zero, nu numai din punct de vedere financiar. Orice om umblat din acest oraş a auzit că, în zona Casei Tineretului, se fac marile măgării din Râmnic. Acolo e cea mai prăfuită atmosferă pe metrul pătrat din tot judeţul Vâlcea; acolo sunt distruşi copiii râmnicenilor, sistematic, weekend de weekend, fără ca Poliţia sau DIICOT să mişte un pai.

Casa Tineretului nu i-a ajutat pe tineri, i-a umplut de prafuri

Şi după părerea noastră, nimic nu are legătură cu „elaborarea, organizarea şi finanţarea de programe specifice pentru tineret şi instruirea, educarea şi formarea tineretului în spiritul tradiţiilor umaniste, al valorilor democraţiei şi aspiraţiilor societăţii româneşti”. Foarte multe dintre chestiile puse în scenă acolo au legătură, din păcate, doar cu trasul pe nas. Lumea vorbeşte, dar instituţiile statului tac, dorm, ca şi când asta ar fi menirea lor, să ţină mizeria sub preş.
Ideal ar fi, aşa cum a propus şi liderul PNL Râmnicu Vâlcea, ca fie Consiliul Judeţean, fie Primăria, sau ambele instituţii, printr-un parteneriat, să preia acest patrimoniu şi să-l valorifice aşa cum ar fi normal, în interesul comunităţii. Deci nici să nu fie vândută pe nimic, nici să rămână pe mâinele acestei mizerabile fundaţii care, din câte se aude, pregătea pe uşa din dos „privatizarea” pe bucăţi a Casei Tineretului, conform înţelegerilor cu diverşi şmecheri pripăşiţi acolo cu afaceri profitabile doar pentru ei.

Articole Similare

2 Comments

  1. Sa va ia ***** pe toti !!
    Faceti jocul „Doamnei” si al hotilor de la Finante.

Lasă un răspuns

Back to top button