Liga III

Fostul antrenor-jucător de la Horezu şi Dăeşti, Cristi Munteanu, o nouă promovare pe teren, la aproape 44 de ani

În toamnă împlineşte 44 de ani. Joacă aproape la fel de bine ca în prima tinereţe. Cariera sportivă a fost una plină de performanţă, cu aproximativ 250 de prezenţe pe prima scenă fotbalistică a ţării, dar şi în următoarele două eşaloane ale României. Cristi Munteanu, că despre el este vorba, are în CV meciuri în tricoul formaţiilor Poli Iaşi, FC Braşov, Bihor Oradea, FCM Tg. Mureş, Olimpia Satu Mare, CSM Rm. Vâlcea, Metalul Reşiţa, Pandurii Tg. Jiu, Universitatea Cluj, printre altele. O perioadă frumoasă a petrecut-o şi la Vâlcea. Nu doar la CSM, ci şi la echipele de Liga a III-a Flacăra Horezu şi Viitorul Dăeşti, unde a îndeplinit dublu rol, de antrenor şi jucător. Secund la Horezu şi în ultima parte chiar principal la Dăeşti. Nu a pus nici acum ghetele în ”cui”. Continuă să ducă o viaţă sportivă şi nu resimte deloc vârsta înaintată pentru fotbaliştii de performanţă. E un fel de Cristiano Ronaldo, deşi are câţiva ani în plus faţă de starul portughez. Anul trecut s-a întors acasă, pe meleaguri natale. A semnat cu Viitorul Arad, echipă de Liga a IV-a. A atins cu ea obiectivul suprem, câştigarea Ligii a IV-a, după 10 ani de absenţă pentru fotbalul din municipiul Arad, ultima campioană judeţeană fiind UTA, acum în Superligă. Viitorul este patronată de Giovanni Catanzariti, ultimul preşedinte al vechii UTA. Campioana Ligii a IV-a din Arad a făcut şi pasul către Liga a III-a. La barajul de promovare a învins campioana din Hunedoara, Minerul Lupeni. După 0-0 în tur, arădenii s-au impus cu scorul de 3-0 în retur şi din toamnă vor evolua în eşalonul 3. Felicitări, Cristi Munteanu pentru reuşită şi întreaga carieră!

Articole Similare

Back to top button