Liga 6

FC Băbeni va disputa o partidă de verificare cu Sporting Galicea

După ce şi-a îndeplinit obiectivul şi şi-a asigurat prezenţa în play-off-ul Superligii, FC Băbeni şi-a stabilit noi ţinte. Oficialii acestei formaţii vor să încheie sezonul pe podium. Sunt în grafic. Condiţia ar fi să-şi păstreze lotul. Deocamdată, până în acest moment, un singur jucător şi-a manifestat dorinţa de a părăsi echipa. Este vorba despre atacantul Bogdan Dumitru, care va juca la Oltul Ioneşti.

”Nu ştiu să mai plece cineva, în afară de Bogdan Dumitru. Ne-am reunit duminica trecută. Cred că vom continua în aceeaşi formulă. E posibil să mai apară noutăţi, dar nu prea multe. Ciocan, de la Mădulari, a zis că vrea să revină la Băbeni. Îl aşteptăm alături de noi. Deocamdată nu e acasă. E plecat cu familia, în afara judeţului. El şi lucrează, va fi mai greu să vină la antrenamente, dar sper să ne ajute, dacă va veni aici. În privinţa meciurilor amicale, am stabilit doar unul, până acum. În week-end o vom întâlni pe Sporting Galicea. Jucăm la noi, la Băbeni. Pentru perioada următoare vrem să mai luăm şi alte meciuri de verificare. Am discutat cu Caius Bara, de la Interstar Sibiu. Aici, pe plan local, nu am avut prea multe variante şi vom încerca să jucăm şi cu echipe din afara judeţului, de la Sibiu şi judeţele învecinate. Altfel, până la meciurile oficiale din Superligă, vom juca în Cupa României. O întâlnim pe AS Mihăeşti. Chiar dacă e o echipă dintr-un eşalon inferior, în Cupa României nu sunt favorite. Există dorinţă mare din partea echipelor considerate inferioare de a demonstra că pot mai mult. Totul depinde de forma de moment a jucătorilor, cum se vor mobiliza. Ne dorim să mergem cât mai departe”, a spus antrenorul echipei din Băbeni, Iulică Dincă. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button