Politica

Emilian Frâncu începe să racoleze senatori de la PD-L

Senatorul Emilian Frâncu, preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea, a prevestit „începutul sfârşitului Partidului Democrat Liberal”.
În opinia parlamentarului, dacă va mai prinde viitoarele alegeri, actualul partid de guvernământ va obţine un scor cu o singură cifră.

De asemenea, el a anticipat că, de acum înainte, săptămânal, vom auzi că cel puţin un deputat sau un senator PD-L îşi va părăsi formaţiunea politică pentru a se alătura Opoziţiei. Emilian Frâncu susţine că are discuţii, aproape zilnic, cu parlamentarii democrat-liberali, foarte mulţi dintre aceştia arătându-se extrem de nemulţumiţi de politica dusă de Băsescu şi Boc. Reprezentantul PNL a dat şi un nume – senatorul Gabriel Berca, pe care n-ar fi exclus să-l aducă la liberali.
Referindu-se la ultimele evenimente politice de la Bucureşti, Frâncu a adăugat că „singura soluţie pentru România o reprezintă un alt guvern”. Totodată, el i-a criticat dur pe parlamentarii UNPR, care au anunţat că se vor abţine la vot. Pe hârtie, soarta Guvernului atârnă de 22 de voturi. Opoziţia are în acest moment 213 parlamentari, cu noua achiziţie de la PDL, în persoana senatorului Iulian Bădescu. Punem la socoteală şi votul senatorului PDL Georgică Severin şi PSD, PNL şi răzvrătiţii din PDL au 214 voturi pentru moţiunea de cenzură. Pentru a fi adoptată moţiunea are însă nevoie de 236 de voturi, iar democrat-liberalii stau încă bine. Alături de UDMR şi independenţi au 254 de deputaţi şi senatori. Până acum liberalii au anunţat că votează, alături de PSD, moţiunea de cenzură, UDMR va vota împotrivă, iar independenţii iau în calcul varianta abţinerii.

Articole Similare

One Comment

  1. In loc sa se ingrijoreze de soarta sa, Frincu discuta posturi de parlamentari…

Lasă un răspuns

Back to top button