Social

Elevii şi preşcolarii din Roeşti, serviţi ca la restaurant. Începe Programul „Masă sănătoasă”

Gheorghe Drăghici, de la Roeşti, este unul dintre cei mai gospodari primari din regiunea noastră. În ultimii ani, a continuat să performeze, obţinând pentru comuna sa milioane de euro, bani pentru modernizarea drumurilor, introducerea gazelor, reţelele de apă şi canalizare, obiective sociale, culturale, şcoli şi nu numai. Social-democratul are însă o mulţime de realizări şi proiecte şi în plan social şi educaţional. Unul dintre ele se derulează prin Programul Naţional „Masă sănătoasă”, iar furnizorul pentru Roeşti a fost stabilit zilele acestea. Este vorba despre River Park Events, de la Drăgăşani, care – până spre sfârşitul lunii decembrie a.c. – va asigura serviciile de catering pentru elevii şi preşcolarii din comuna primarului Gheorghe Drăghici. Serviciile vor consta în pregătirea, prepararea şi livrarea zilnică a unui pachet alimentar compus din două feluri de mâncare şi o gustare. În lunea din săptămâna impară, copiii vor fi serviţi cu supă de pui cu tăiţei, piure de cartofi cu carne de porc, salată şi un fruct. Marţea, vor primi ciorbă de fasole verde, cartofi la cuptor cu pulpă de pui, saltă şi desert. Miercurea, pachetul lor va cuprinde supă cremă de legume, pilaf de orez cu peşte şi fructe, iar joia vor avea ciorbă de văcuţă, mămăligă cu brânză şi smântână şi, bineînţeles, desert (eugenii, miniprăjituri, clătite, pandişpan, plăcinte cu mere sau cornuri cu gem). Iar vinerea, vor fi serviţi cu ciorbă de spanac, paste cu pui şi câte un fruct. În săptămâna pară, meniul va fi diferit, dar cel puţin la fel de bogat, hrănitor şi sănătos.

Articole Similare

Back to top button