Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Opinii

Despre oamenii care îşi fac campanie electorală pe spatele echipelor de fotbal

SCRISOAREA SĂPTĂMÂNII

Odată cu apropierea alegerilor locale, la meciurle de fotbal îşi fac apariţia traseiştii politici. Ca oaspeţi de seamă, în tribune, la meciul  FC Gocora – Rapid Stoeneşti, au fost prezenţi doi lingăi – scuzaţi expresia – care au promis multe în campaniile electorale trecute, dar nu au făcut absolut nimic, mai ales în plan sportiv. Unul dintre aceştia – înalt, frumos şi devreme acasă (culmea, fost jucător la Sănătatea Govora, cu ceva ani în urmă), care, personal, mi-a promis că va revigora fotbalul govorean. Bineînţeles, după ce a ajuns consilier local, singura preocupare a sa a fost să-şi suplimenteze găurile la cureaua de la pantaloni (cam toţi iau în greutate, nu-i aşa?) şi să întindă mâna după banii oferiţi de primărie, în urma şedinţelor la care participă. Nu îi dezvăluim deocamdată numele, să nu aibă impresia că derutăm alegătorii. Al doilea este un personaj aparte, despre care ar fi multe de spus. O perioadă (ca să-şi consolideze poziţia de veşnic consilier) avea obiceiul să vină la partidele echipei FC Govora, oferind sume modice jucătorilor care înscriau goluri. Îi las pe jucători să-l recunoască: poreclit „sluga perversă” – fost colaborat al securităţii (de fapt, un pârlit care-şi turna colegii) acest individ este un îmbârligător de meserie. Odată ce Hotel Palace a fost închis pentru renovare, omul îşi cam pierduse suportul material, dar, având o abilitate extraordinară de a se descurca în vremuri tulburi, s-a făcut frate cu dracul, trăind, în continuare, ca un paşă. Director de hotel şi administrator la două locaţii turistice din Govora. Toată viaţa nu a ştiut altceva să facă decât să fugă după funcţii politice şi administrative. Pe mine mă îngrijorează faptul că nu reuşim să ne debarasăm de astfel de oameni, care au şi tupeul să se bage pe sub pielea unor persoane respectabile. Şi cum în preajma acestor derbiuri locale ai ocazia şi dai nas în nas cu alte „personalităţi”, n-am ratat ocazia să mă salut cu celebrul „Freddy” Dumbravă, care avea de gând să candideze la funcţia de primar în comuna Stoeneşti. Din păcate, echipa de fotbal i-a făcut o reclamă proastă, încasând vreo şapte goluri de la govoreni. De asemenea, m-am amuzat pe seama unui tânăr jucător de la Stoeneşti – în vârstă de numai 14 ani – care avea o poreclă chiar comică, „ŢUICĂ”. Ca joc, chiar nu s-a făcut deloc de râs, fiind cel mai bun de pe teren, în ciuda scorului. Suporterii echipelor de Liga a V-a aşteaptă cu nerăbdare pomenile electorale cu mici şi bere. Atunci să vezi spectacol, cu consilieri care împart pixuri, umbrele, găleţi, cu însemnele partidului!

• Dănuţ OMEAG

P.S.: Cu „regret” anunţăm (din partea celor care făceau burtă de râs din cauza discursurilor sale) retragerea din politică a celebrului consilier Bebe Marinescu (80 de ani). Dar nu vă faceţi griji! S-au hotărât alţii să-i doboare recordul de longevitate politică.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button