De ce sunt „secrete” declaraţiile de avere şi interese ale primarului din Stroeşti?
La Stroeşti, continuă discuţiile contradictorii cu privire la primarul Toma Ciolacu (foto dr.), care – într-o conferinţă de presă recentă – sugera că este un fel de „guru” al comunei, iubit şi adorat de toată lumea. În zilele care au urmat, a fost prăpăd în spaţiul public. Zeci şi sute de acuzaţii au început să „curgă” împotriva primarului, care – în final – înţelegem că nu este aşa iubit cum credea. Intrigaţi de declaraţiile bombastice ale penelistului, oamenii s-au legat inclusiv de terenul pe care are construită casa, dar şi de modul în care l-ar fi dobândit. Cică, înainte să intre în posesia lui „Tomiţă”, ar fi aparţinut primăriei şi firesc ar fi fost să fie valorificat într-o manieră avantajoasă pentru comunitate, nu cum s-a întâmplat de fapt. Lumea l-a luat pe „voleu” şi cu alte lucruri, unele poate reale, altele poate inventate. Pentru a afla ce acuzaţii ar putea sta în „picioare”, am vrut să „studiem” declaraţiile de avere şi de interese ale lui Toma Ciolacu, din mandatul 2020-2024, numai că – surpriză! – este singurul „ştecher” din Primăria Stroeşti care nu şi-a publicat cele două documente pe site-ul instituţiei. Oare de ce? Ce are de ascuns? Restul angajaţilor şi aleşilor din administraţia publică locală au respectat legea. (va urma)