Liga I

Dandea o menţine pe Rapid pe loc de play-off

Luni, 8 noiembrie, s-a disputat ultimul meci din turul Ligii I. Academica Clinceni, ultima clasată, a dat piept cu o echipă care nu pierduse niciodată în deplasare în acest sezon, nou-promovata Rapid Bucureşti. Giuleştenii aveau trei victorii şi trei remize în deplasare. Au fost aproape de al patrulea rezultat de egalitate. Drăgăşăneanul Alexandru Dandea a decis soarta partidei în minutul 86. Gazdele au condus de două ori. După penaltiul ratat de Moulin, mingea a ajuns, în minutul 31, la Ventura, care a punctat pentru 1-0. Oaspeţii au egalat în minutul 52, din penalty, prin Adrian Bălan. Imediat, în minutul 55, Bautista a adus echipa lui Chirilă din nou la conducere. Rapid a restabilit echilibrul tot din penalty şi tot prin Adrian Bălan, în minutul 60. Cu patru minute înainte de finalul celor 90, după o fază, fixă, un corner, Alex Dandea, cu un şut fabulos, din ineriorul careului, a trimis balonul sub transversală, declanşând fiesta în tabăra formaţiei sale. 3-2 pentru Rapid a fost scorul final, victorie care a menţinut echipa pregătită de Mihai Iosif pe loc de play-off la final de tur. Celălalt vâlcean din lotul Rapidului, a urmărit golul lui Dandea de pe margine, de la încălzire. Ştefan Pănoiu a intrat pe teren în minutul 90, înclocuindu-l pe Adi Bălan, autorul unei duble în acest joc. Cu 26 de puncte, Rapid ocupă locul 5 în Liga I. În prima etapă din retur, pe 19 noiembrie, echipa ”feroviară” va juca tot în deplasare, cu Chindia Târgovişte.

Articole Similare

Back to top button