Administratie

Cu gândul la expoziţiile care vor avea loc la Seaca,

Autorităţile locale din Călimăneşti testează capacitatea de cazare a staţiunii

Una dintre investiţiile importante care se derulează la Călimăneşti vizează Centrul Expoziţional de la Seaca. Aşa cum se cunoaşte, inaugurarea acestui mega-proiect în valoare de 12 milioane de euro a fost amânată cu 91 de zile şi va avea loc la sfârşitul lunii septembrie. „Din păcate, din cauza unor modificări de structură ale acoperişului de la pavilionului central, care e şi cel mai mare, a trebuit să întârziem cu trei luni deschiderea Centrului Expoziţional de la Seaca. Celelalte patru pavilioane sunt însă gata, se poate intra în ele, dar cum toată aparatura de comandă se află în clădirea principală inaugurarea nu putea să aibă loc în iunie, cum se stabilise iniţial. Mai e puţin de lucru la staţiile de epurare, la canalizare, aşa că sfârşitul lunii septembrie reprezintă data cea mai rezonabilă pentru a finaliza întregul complex”, ne-a precizat viceprimarul Vasile Scîrlea.
Până la momentul inaugurării, autorităţile locale din Călimăneşti vor testa capacitatea de cazare a staţiunii într-o perioadă în care ar avea loc expoziţii. Simularea se va derula sub stricta supraveghere a reprezentanţilor Camerei de Comerţ din Bucureşti, cărora li se vor alătura şi câţiva specialişti din staţiunea vâlceană. Cu acest prilej se va face şi un „inventar” al hotelurilor şi pensiunilor care pot primi oaspeţi. „Se ştie prea bine că, atunci când are loc o expoziţie, se pune imediat problema cazării celor care participă la un asemenea eveniment. Pot să nu existe, de exemplu, suficiente locuri disponibile într-o anume perioadă a anului. Tocmai de aceea se va face o astfel de simulare, în cazul în care am avea, să zicem, 1000 de vizitatori. În mod sigur, printre aceştia se vor număra oameni de afaceri din toată lumea, care nu vor accepta să se cazeze chiar oriunde, aşa că trebuie să oferim cele mai bune condiţii pentru toţi”, a concluzionat edilul liberal. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button