Administratie

S-a ajuns la fundul sacului!

Regia de Drumuri şi Poduri va fi restructurată

Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea continuă să facă faţă cu greu crizei economice şi financiare din România. Chiar dacă are contractate foarte multe lucrări, RAJDP îşi recuperează în ritm de melc banii de la beneficiari. Asta din cauză că mulţi dintre clienţii săi sunt instituţii ale statului, ale căror resurse s-au diminuat dramatic în ultimul an.
Unul dintre şantierele RAJDP este deschis la Grădiştea, unde Regia construieşte o bază sportivă şi amenajează drumuri, toate aceste investiţii, finanţate prin Măsura 322 a PNDR, ridicându-se la valoarea de 32 miliarde lei vechi. Unitatea condusă de Nicolae Vălimăreanu mai lucrează la Roşiile, Mădulari, Făureşti, Laloşu, Ştefăneşti, Lungeşti, Nicolae Bălcescu, Olanu şi Galicea, unde execută reparaţii asfaltice, pe o lungime totală de aproximativ 35 de kilometri. În paralel, consolidează însă şi câteva drumuri de la Cernişoara şi Măldăreşti. RAJDP va continua şi lucrările la Uzinele Dacia Renault, de la Mioveni, începând din luna august. Se poate spune că, de anul trecut şi până în prezent, Regia a reuşit să supravieţuiască, în mare măsură, tocmai datorită acestui parteneriat. Pentru lucrările deja executate, RAJDP a primit de la constructorul francez nu mai puţin de 50 de miliarde de lei vechi. Asta în condiţiile în care valoarea contractului este de o sută de miliarde de lei şi ar putea fi prelungit. Pentru cele 100 de miliarde, RAJDP trebuie să reabiliteze, modernizeze şi să consolideze drumuri, platforme şi parcări, pe o suprafaţă de circa 80.000 mp, iar până acum şi-a făcut foarte bine treaba.
Dar chiar dacă la Mioveni lucrurile merg strună, cum spuneam, RAJDP are alte pietre de mori agăţate de gât. În aceste condiţii, se aude că restructurarea instituţiei nu mai poate suporta amânare şi ar putea fi aplicată chiar de la 1 iulie. În acest sens, directorul general Nicolae Vălimăreanu a afirmat că speră ca preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, să accepte formula propusă de conducerea Regiei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button