Diverse

Cozia va juca un amical cu Bradu. Elevii lui Ilinca au şansa să obţină un nou trofeu înainte de startul Ligii a III-a

Cozia Călimăneşti nu a mai jucat amicalul cu FC Păuşeşti Otăsău. Oaspeţii nu au reuşit să strângă lotul pentru acest meci. Vasile Ilinca, antrenorul trupei din staţiune, caută variante pentru week-end-ul care urmează şi celelalte date rămase neacoperite. Între 1 şi 6 august, Alexandru Ştefan şi colegii săi vor susţine un stagiu de pregătire la Călimăneşti, iar pe 13 august vor juca împotriva echipei din Bradu. Înainte de startul sezonului Ligii a III-a, pe 20 august, Cozia are şansa să obţină un nou trofeu. Va juca în Supercupa AJF. Sparta, câştigătoarea Cupei României pe plan judeţean, îi va fi adversară. În altă ordine de idei, campioana en-titre a Ligii a IV-a se află încă în căutări pentru definitivarea lotului. Juniorii Bornea şi Kelemen, de la Costeşti şi Dobrin, de la Horezu sunt în pregătire cu echipa.

Articole Similare

Back to top button