Politica

Constructorii se vor bate pe cenuşa liderei pedelistelor vâlcene

În PD-L Vâlcea, există şi oameni de afaceri care până acum n-au fost implicaţi în nici un scandal şi cărora, deocamdată, nu li se poate reproşa nimic. Cel puţin aşa credem noi.
Cu toate acestea, sunt ultra-bogaţi. Este şi cazul Iulianei Moise, lidera organizaţiei judeţene de femei. Aceasta are în prezent 7 avioane utilitare cu care face performanţe incredibile în agricultură. Din păcate, nu în Vâlcea, ci în balta Brăilei, în Dolj, Argeş, Giurgiu şi Teleorman. Mai are câteva farmacii în Râmnic, 5 amaneturi, o afacere cu birotică şi un bar la Călimăneşti, care nu-i produce nimic, deservind mai mult ca sediu al PD-L. Moise mai are, din câte am aflat, două agenţii Loto. Însă probabil că asta nu e tot. Democrat-liberala nu este doar foarte bogată, ci şi foarte darnică. De-a lungul timpului, ea a susţinut nenumărate acţiuni umanitare, iar la Călimăneşti şi Sălătrucel a amenajat pe propria sa cheltuială trei locuri de joacă pentru copii. De fapt, nu chiar pe banii ei, pentru că se aude că efortul financiar ar fi fost suportat cel mai mult de soţul său, care este consilier local în oraşul lui Ilie Amuzan.
Iuliana Moise vrea mai nou să intre şi în afaceri foarte grele. Pe surse, am aflat că lidera femeilor democrat-liberale din Vâlcea urmează să facă un credit de 2,5 milioane de euro, bani cu care doreşte să construiască primul incinerator ecologic de deşeuri din judeţul nostru. A cumpărat deja şi terenul, în zona industrială din sudul Râmnicului. Apropiaţii săi spun că ideea incineratorului ecologic este una la care Iuliana Moise lucrează de mai bine de doi ani, iar în prezent s-a ajuns în etapa în care se aşteaptă aprobarea băncii. Sigur că, pe parcurs, ea speră să atragă o finanţare europeană. Dacă totul va decurge conform planului, în final, incineratorul democrat-liberalei va putea steriliza şi incinera aproape orice, poate cu excepţia materialelor de construcţii. Acesta va putea deservi aproape toată Oltenia şi va produce, printre altele, o cenuşă cu putere calorică mai mare decât a oricărui tip de cărbune. Cenuşa Iulianei Moise va putea fi folosită la olărit, dar mai ales în domeniul construcţiilor. De altfel, este de aşteptat ca producătorii de materiale de construcţii să se bată zdravăn pe cenuşa pedelistei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button