Administratie

Consiliul Judeţean continuă investiţiile şi la Cernişoara

Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, a anunţat finalizarea unei noi runde de lucrări pe drumurile judeţene, la Cernişoara. Cu această ocazie, social-democratul a făcut o nouă deplasare în zonă, pentru a analiza calitatea execuţiei şi pentru a vedea ce intervenţii ar mai fi necesare în această comună. „Am fost în comuna Cernişoara, unde s-au finalizat de curând lucrările de asfaltare pe un nou tronson din DJ 676 C. Împreună cu domnul primar Dumitru Ciorîcă, am stabilit zonele care necesită, mai departe, lucrări de reabilitare. Kilometru cu kilometru, vom interveni cu lucrări, astfel încât şi acest drum să fie modernizat de la un capăt la altul. Am verificat şi lucrarea pe care am realizat-o pe calamităţi, pe drumul judeţean 676 D, drum care face legătura cu localitatea Alunu. În această zonă, a fost consolidată platforma drumului, s-a executat un zid de sprijin din piloţi foraţi şi s-au efectuat lucrări de refacere a structurii rutiere. Am promis că vom moderniza, kilometru cu kilometru, toate drumurile judeţene şi ne ţinem de cuvânt!”, a transmis Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, după vizita la Cernişoara.

Articole Similare

Back to top button