Administratie

Comuna lui Ion Stănescu, în continuă modernizare

Clădirea în care Primăria Suteşti îşi desfăşoară activitatea în momentul de faţă, avea atunci când a fost construită destinaţia de cămin cultural. Potrivit lui Ion Stănescu, în prezent se lucrează la un nou sediu modern, care le va putea oferi condiţii deosebite celor care lucrează în administraţia publică, dar şi cetăţenilor.

De aceea, primarul a decis să reabiliteze clădirea căminului cultural, care va reveni la vechea destinaţie. Astfel, Ion Stănescu a depus un proiect integrat promovat pe Măsura 3.2.2. – PNDR, care include următoarele investiţii: construirea unui azil de bătrâni, ameliorarea albiei râului Pesceana prin construirea unor ziduri de sprijin, amenajarea unui parc şi nu în ultimul rând, modernizarea căminului cultural. „Proiectul a fost depus de vreo opt luni de zile, iar noi nici până acum nu ştim cu exactitate dacă vom primi finanţare. Vă mai pot spune că acum trei săptămâni am mai depus un proiect, pe Măsura 1.2.5. A, privind asfaltarea drumurilor agricole din comună. În momentul de faţă nu ne rămâne decât să aşteptăm şi să vedem dacă vom primi banii necesari pentru a demara lucrările”, ne-a declarat Ion Stănescu. Primarul a precizat apoi că o altă investiţie benefică pentru locuitorii din comuna sa vizează deschiderea unui amplu complex comercial în centrul Suteştiului. „Clădirea a fost ridicată, exteriorul este finalizat, însă mai avem de lucru la partea de interior. Doresc să precizez că pentru acest proiect am colaborat cu trei manageri de societăţi comerciale, care au fost interesaţi să investească în localitatea noastră”, a adăugat Ion Stănescu. Printre altele, în noul complex comunitatea din Suteşti va avea acces la alimentară, restaurant şi magazin cu produse electronice. În încheiere, edilul a menţionat că unul dintre proiectele sale de anvergură, demarat încă de anul trecut, în prezent stagnează din cauza faptului că primăria nu a mai primit nici un ban pentru a continua lucrările. Este vorba despre investiţia promovată pe Ordonanţa 7 a Guvernului, privind construirea unui teren de fotbal tip 1. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button