Volei

Clubului Sportiv CET Govora, pe primul loc în competiţia cadetelor

Duminică, 23 ianuarie, în Sala „Capela”, s-a desfăşurat o nouă etapă din cadrul Campionatului Naţional de volei feminin destinat echipelor de cadete. Formaţia Clubului Sportiv CET Govora, prezidat de Cito Drăgan, a întâlnit în această competiţie gruparea CSŞ Câmpulung. Având o evoluţie remarcabilă pe parcursul întregului meci, vâlcencele pregătite de antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit s-au impus în faţa adversarelor cu scorul de 3-0. Iată rezultatele obţinute în fiecare set: 25-19, 25-20 şi 25-16.
„A fost un meci foarte frumos, în care elevele noastre s-au descurcat excelent. În deplasare, am reuşit să învingem formaţia din Câmpulung cu mai multă uşurinţă, de asemenea la scorul de 3-0. Acum, vreau să vă spun că, deşi am câştigat din nou, echipa cu care oponentele noastre s-au prezentat la Rm. Vâlcea a reuşit să ne creeze ceva probleme. Am observat trei noi jucătoare de talie în componenţa grupării adverse, una dintre ele fiind o talentată moldoveană din Chişinău”, ne-a declarat Marius Mărgărit.

Alexandra Ciucu şi Bianca Firan, cele mai bune jucătoare ale meciului

Potrivit lui Marius Mărgărit, cele mai bune jucătoare din meciul din CSŞ Câmpulung au fost Alexandra Ciucu şi Bianca Firan. Antrenorul este de părere că cele două sportive au realizat un joc fără greşeli. Pe parcursul partidei s-au mai remarcat Ioana Aprodu, Andreea Buda, Lili Dobriţoiu şi Roxana Baran.

Pe 26 ianuarie, cu LPS Slatina

După această nouă victorie, echipa din Sala „Capela” ocupă în continuare locul I în campionatul rezervat cadetelor. În următoarea competiţie, vâlcenele se vor confrunta în deplasare, cu formaţia din Slatina. Meciul va avea loc miercuri, 26 ianuarie, la ora 14:00. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button