Economie

CET Govora are de recuperat 300 de miliarde lei de la clienţi

Reprezentanţii CET Govora încearcă de mai multe luni să recupereze datorii astronomice, atât de la agenţii economici, cât şi de la asociaţiile de proprietari.

Activitatea societăţii CET Govora este afectată din cauza datoriilor pe care le are de recuperat de la asociaţiile de proprietari, agenţii economici şi instituţiile publice din Vâlcea, pentru apa caldă livrată. CET Govora are în acest moment facturi neîncasate de 300 de miliarde de lei vechi, dintre care 160 de miliarde de lei vechi provin numai de la asociaţiile de proprietari. Din cauza acestor debite, reprezentanţii CET Govora susţin că vor sista livrarea apei calde începând cu data de 6 aprilie la două asociaţii de proprietari care au datorii de peste trei miliarde de lei.  „Am făcut toate demersurile posibile pentru a nu ajunge în această situaţie. Este adevărat că vom opri apa la două asociaţii de proprietari, una din cartierul Ostroveni, iar alta de pe strada Matei Basarab începând cu 6 aprilie”, a declarat Ion Cocleţ, şeful Serviciului Termoficare din cadrul CET Govora. Acesta precizează că una dintre asociaţii nu a mai plătit apa caldă încă din toamna anului trecut. Dacă în maxim trei săptămâni nu vor achita măcar o parte din suma restantă, mai multe familii nu vor mai avea apă caldă. Conducerea CET Govora trebuie să apeleze tot mai des la instanţele de judecată pentru a-şi putea recupera banii de la populaţie şi agenţii economici. Peste 86 de dosare s-au judecat în instanţă, însă cu toate acestea numărul datornicilor a crescut la fel ca şi facturile neonorate. Ion Cocleţ a făcut în nenumărate rânduri apel către populaţie să îşi plătească facturile, pentru că, în caz contrar, activitatea societăţii va fi serios afectată. „Producţia noastră este evident afectată. Încasările noastre sunt undeva la 50 la sută din total, ceea ce e foarte puţin. Noi avem de cumpărat materii prime şi de plătit angajaţii şi am fost nevoiţi să apelăm la împrumuturi. Cu toate acestea facem un efort pentru ca preţul să fie unul modic”, a mai spus şeful Serviciului de Termoficare Cet Govora.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button