Politica

Cea mai frumoasă victorie liberală, la Băbeni. La Drăgăşani, victoria lui Costinel Stoica era previzibilă

Deşi, dacă este să adunăm şi să scădem, PNL Vâlcea a obţinut duminică rezultate mai slabe decât la alegerile din 2016 şi 2020, trebuie să vedem şi jumătatea plină a paharului. În câteva localităţi din teritoriu, liberalii au obţinut victorii frumoase.

Probabil cea mai savuroasă şi frumoasă a fost cea a lui Ştefan Bîzîc, de la Băbeni, care a avut de înfruntat un întreg sistem, susţinut cu mulţi bani publici. O victorie cu un impact foarte mare inclusiv în rezultatul general al organizaţiei condusă de deputatul Cristian Buican a fost şi cea de la Drăgăşani, unde Costinel Stoica a fost ales primar cu un număr impresionant de voturi, la diferenţă destul de mare de principalii săi adversari. Victoria sa era însă previzibilă, mai ales după scindarea PSD-ului şi disputele care au urmat apoi între social-democraţi şi foştii colegi ai acestora.

Articole Similare

Back to top button