Fără categoriePolitica

Camelia Coroiu inflamează scandalul dintre PD-L şi PSD

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, social-democrata Camelia Coroiu pare să fi renunţat la orgoliile de „independentă”, după ce a fost criticată de Mircia Gutău pentru nerespectarea protocolului dintre PSD şi PD-L. Afişând o atitudine umilă, Coroiu i-a transmis lui Gutău că doreşte o întâlnire cu acesta pentru a rezolva situaţia. Vă reamintim că liderul PD-L Vâlcea i-a reproşat Cameliei Coroiu modul în care s-a făcut împărţirea funcţiilor de directori la nivelul unităţilor şcolare din judeţ. „Ne vom întâlni săptămâna aceasta, pentru a semna din nou protocolul. Eu nu ştiu de ce mai vrea încă o semnătură. Dumneaei trebuie să înţeleagă că este acolo nu pentru că este deşteaptă şi frumoasă, ci datorită coaliţiei dintre cele două partide. Trebuie să-şi bage bine în cap că datorită PSD este acolo şi că trebuie să execute ce hotărăsc cele două partide. Nu poate face numirile de capul ei sau pentru că o sună nu ştiu ce coleg de partid. Aşa se practică: se duc pesediştii şi îi spun să pună pe cutare sau cutare în nu ştiu ce post. Dacă e un protocol semnat, îl respecţi, că nu eşti tu Dumnezeu. Să nu mă oblige să demonstrez ce înseamnă să fii primar de municipiu! Avem zeci de şcoli în Râmnic şi dacă vreau, nu mai calcă picior de pesedist pe acolo. Eu am dat PSD-ului licee în municipiu, tocmai ca să respectăm un protocol. Dacă vor să demonstrăm forţă, vom demonstra forţă”, i-a transmis Gutău inspectoarei şefe a IŞJ.     O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button