Volei

Cadetele şi speranţele, pe zi ce trece mai talentate

Sala „Capela” a găzduit pe data de 15 noiembrie o nouă partidă ce contează pentru Campionatul Naţional de volei feminin rezervat cadetelor. Astfel, fetele de la CET Govora – CNMB au întâlnit echipa Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova. Chiar dacă au făcut un meci spectaculos, în care au dat dovadă de competitivitate şi ambiţie, luptându-se pentru fiecare minge, vâlcencele au fost până la urmă învinse. Sportivele din Bănie s-au impus în seturile 1 (la 18 puncte), 3 (la 19) şi 4 (la 22), iar setul al doilea a fost câştigat de CET Govora – CNMB. „Am jucat cu o grupare ce are în componenţă jucătoare experimentate, care de câţiva ani activează şi la nivel de junioare. Oricum, cred că ne-am descurcat destul de bine, având în vedere că jumătate din echipă a fost formată din speranţe. Am avut lipsă una dintre jucătoarele noastre de bază, pe Bianca Firan, care a fost accidentată, iar acum este în faza de recuperare. Poate cu ajutorul ei am fi reuşit mai multe, dar şi aşa a fost foarte bine. Sinceră să fiu, ne aşteptam la un 3-0, dar, în general, se pare că avem o generaţie de sportive inventive, spontane şi mai ales surprinzătoare, care vor să joace exact atunci când te aştepţi mai puţin”, a afirmat Nicoleta Mărgărit. Antrenoarea a mai precizat că, anul acesta, participarea în campionatul de cadete are ca obiectiv acumularea experienţei competiţionale, pentru ca, abia în 2010, echipa să poată emite pretenţii la ocuparea unui loc fruntaş. „M-au impresionat speranţele Cristina Florescu, Izabela Bercu şi Roberta Craioveanu, care au fost extraordinar de receptive. Cred că le-a motivat selecţionarea lor în echipa de cadete. Vreau să menţionez că ele sunt antrenate de Romaniţa Nicolau şi de Denisa Stoicănescu. Eu am lucrat cu ele în vacanţa de vară, iar acum, le pregătesc două zile pe săptămână, marţea şi joia. Izabela Bercu este o jucătoare care promite foarte mult chiar dacă e mică, Cristina Florescu are un dar deosebit de a le mobiliza pe celelalte componente ale echipei, iar Roberta Craioveanu este cea mai cerebrală jucătoare şi se află deja la a treia partidă în care este titulară. Elena Drăghici se pare că a avut nişte dureri de spate la acest meci, dar nu mi-a spus şi nu a vrut să iasă din teren, nici măcar o secundă”, a adăugat Nicoleta Mărgărit. Pe parcursul acestei partide, antrenorii vâlceni au folosit următoarele jucătoare: Elena Drăghici, Roxana Baran, Liliana Dobriţoiu, Anda Zinca, Roberta Craioveanu, Andreea Buda, Izabela Bercu, Cristina Florescu şi nu în ultimul rând, Alexandra Ciucu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button