Social

Ca urmare a disconfortului provocat de temperaturile caniculare, târgul lunar de adopţii canine se suspendă până la toamnă

Organizat timp de trei ediţii începând din primăvara acestui an, târgul de adopţii canine care se ţinea în prima sâmbătă a lunii în Parcul Mircea cel Bătrân se va suspenda ca urmare a disconfortului creat animalelor de temperaturile excesive din această vară. Mai mult decât atât, nici rezultatele ediţiilor organizate până acum nu au fost foarte încurajatoare, la prima ediţie din luna aprilie fiind adoptaţi 5 câini (din care 3 au fost ulterior returnaţi Adăpostului de la Feţeni), la ediţia din luna mai nu a fost adoptat niciun câine, iar în urma celei din iunie doar doi câini şi-au găsit stăpâni. Cei ce doresc să îşi îmbogăţească viaţa şi casa cu un prieten necuvântător, dar foarte fidel sunt aşteptaţi zilnic la Adăpostul public de la Feţeni, cu un document de identitate, iar Municipalitatea Râmnicului ia în calcul reluarea ediţiilor lunare ale Târgului de adopţii canine începând din această toamnă.

Articole Similare

Back to top button