Fără categoriePolitica

Bulacu cere ca DN 73 C să fie transformat în drum expres

Bulacu Romulus– acesta ar putea asigura o bună legătură rutieră între Râmnicu Vâlcea şi viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti

În decembrie 2015, Consiliul Judeţean Vâlcea a transmis la CNADNR propunerea realizării variantei 4 a autostrăzii Sibiu – Piteşti, cu traseu prin Curtea de Argeş, Tigveni, Runcu, Dăeşti, Călimăneşti, Defileul Oltului, Racoviţa, Câineni, Boiţa, Tălmaciu, Veştem. CJV a cerut conducerii Companiei ca, în cazul în care va fi ales un alt traseu, să se ţină cont de interesele economice ale judeţului Vâlcea şi, implicit, ale întregii regiuni Oltenia. Solicitările Consiliului Judeţean au ajuns probabil într-un sertar şi acolo.

Simţind că poate nu s-a insistat suficient, zilele trecute, Romulus Bulacu, vicepreşedintele PNL al CJV, a reluat subiectul şi i-a transmis o scrisoare noului director general al CNANDR, Cătălin Homor, cu care apoi s-a şi întâlnit. „Vă rugăm imperativ să aprobaţi ca DN 73 C Schitu Goleşti – Curtea de Argeş – Blidari – DN 7, drum de legătură între Rm. Vâlcea şi viitoarea autostradă Sibiu – Piteşti, să fie proiectat şi executat ca drum expres cu patru benzi de circulaţiei, cu centuri ocolitoare pentru toate localităţile de pe traseul acestuia. În cazul în care doar veţi reabilita DN 73 C, cu o platformă de 10 metri şi o bandă pe sens, se va închide practic tot accesul de marfă pe ruta Rm. Vâlcea – Drăgăşani – Găneasa, cu ramificaţie spre Caracal, Slatina, Craiova. Nu doar Vâlcea, ci şi Oltul şi Doljul vor fi izolate faţă de rutele majore de transport”, a semnalat co-preşedintele PNL Vâlcea. Nu în ultimul rând, Bulacu a cerut ca reprezentanţii CJV şi ai Prefecturii să fie invitaţi la toate şedinţele Consiliului Tehnico-Economic din cadrul CNADNR în care se discută despre autostrada Sibiu – Piteşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button