Politica

Boc şi Videanu, vizite şi promisiuni la Oltchim

În ultimii doi ani, combinatul chimic Oltchim a fost vizitat de nenumărate ori de preşedintele României, Traian Băsescu, de premierul Emil Boc, ministrul Economiei, Adriean Videanu, dar şi de alţi lideri PD-L. Însă, fiecare vizită s-a încheiat cu promisiuni electorale care nu s-au mai realizat.

La începutul lunii iulie 2009, primul ministru le promitea vâlcenilor că Oltchim va primi garanţia de stat şi că se vor găsi şi banii necesari repornirii petrochimiei de la Arpechim Piteşti. Tot atunci, ministrul Adriean Videanu le vorbea angajaţilor de pe platforma industrială despre un viitor complex industrial, extrem de eficient, care le va garanta locurile de muncă.
9 iulie 2009: Emil Boc: „Garanţia de stat de 50 de milioane de euro este pe drum şi să sperăm că la începutul lunii august se va reuşi preluarea Arpechim-ului de la Piteşti. Demarăm de miercuri, conversia datoriilor către AVAS şi notificarea Comisiei Europene pentru 80% din programul de investiţii de peste 400 de milioane de euro pe care Oltchim-ul îl are în momentul de faţă”.
9 iulie 2009, Adriean Videanu: „Decizia de astăzi, de aici, de la Râmnicu Vâlcea, în ceea ce priveşte Oltchim-ul, este un pas important în procesul de reindustrializare a României. Oltchim-ul va fi pilonul important de reconstrucţie, de reindustrializare a României în ceea ce înseamnă petrochimia românească. Pe lângă procesul investiţional pe care domnul prim-ministru l-a menţionat, avem în vedere integrarea procesului de producţie la Oltchim prin adiţionarea producţiei de sare, de energie, de cărbune, astfel încât în mod integrat să putem spune că avem un complex industrial extrem de eficient pentru România”.

Promisiuni de preşedinte

Două săptămâni mai târziu, preşedintele Traian Băsescu făcea alte promisiuni şi tot pe platformă chimică. Potrivit lui Traian Băsescu, combinatul ar fi trebuit să funcţioneze la capacitate maximă din noiembrie 2009.
25 Iulie 2009, Traian Băsescu: „Se pare că suntem pe un drum bun şi, din noiembrie, Oltchim va începe producţia din plin. Cu preluarea Arpechim de către Oltchim, suntem la stadiul la care trebuie angajat creditul de 62 de milioane de euro de la bănci. Mai e faza cealaltă, care este deja transmisă la Bruxelles, de transformare a datoriilor către AVAS în acţiuni. Şi aici, de asemenea, lucrurile merg pe drumul cel bun”.
Înainte de alegerile parlamentare din noiembrie 2008, Traian Băsescu le mai făcea o promisiune angajaţilor Oltchim – că nu vor suferi din cauza şomajului.
17 nov. 2008, Traian Băsescu: „Eu le-aş spune angajaţilor Oltchim că nu au perspectiva şomajului în momentul de faţă, având în vedere că am înţeles ce trebuie făcut. Sunt convins că se va putea face şi în relaţia cu OMV-ul şi în relaţia cu AVAS-ul”.

Campanie electorală

La mai puţin de un an după aceste declaraţii, guvernanţii au făcut o nouă promisiune. Aflaţi la Vâlcea pentru a-l susţine de fapt pe candidatul PDL la Primărie, săptămâna trecută, Emil Boc şi Adriean Videanu au dat un nou termen pentru funcţionare la întreaga capacitate a colosului industrial din sudul Râmnicului. Aceştia au avansat ca termen, de această dată, începutul lunii iunie „pentru ca treaba să meargă ca pe roate”.
16 aprilie 2010, Emil Boc: „Suntem astăzi aici pentru a spune că avem identificate toate soluţiile legale româneşti şi europene pentru susţinerea în continuare a Oltchimului, din perspectiva industriei strategice pe care o reprezintă şi, nu în ultimul rând, în legătură cu soarta celor 8180 de angajaţi de pe platforma Oltchim, care reprezintă o prioritate pentru Guvernul României. Miercuri, vom reconfirma în Guvern memorandumul, inclusiv cu noile discuţii de susţinere legală a Oltchimului, pe care le-am avut, iar obiectivul nostru este ca, împreună cu conducerea companiei, în luna iunie, să funcţionăm la capacitatea dorită prin tot ceea ce înseamnă sprijin legal acordat Oltchimului şi platformei integrate”.
16 aprilie 2010, Adriean Videanu:  „Din punctul meu de vedere, s-au făcut câţiva paşi importanţi: am luat partea de petrochimie de la Arpechim, începem uşor, uşor partea de verificare a sistemelor de funcţionare şi sperăm să găsim acele soluţii. Eu sunt convins că le găsim, astfel încât, în jurul datei de 1 iunie, Oltchim să poată funcţiona. Din punct de vedere al Ministerului Economiei, am încercat să găsim soluţii interne până la luarea unei decizii. Permiteţi-mi să nu intru în detalii, dar avem soluţii interne legale, care să respecte atât legislaţia internă, cât si pe cea europeană”.
Rămâne de văzut când va reuşi Guvernul să-şi respecte promisiunile electorale şi când va spune care sunt aceste soluţii legale care vor scoate Oltchim-ul din criză. I.R.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button