Politica

La o lună după ce Emil Boc, Mircea Toader şi Monica Macovei au anunţat excluderea din partidul de guvernământ a fostului primar de la Râmnicu Vâlcea,

Elena Udrea susţine că nu ştie dacă Mircia Gutău mai este membru PD-L

Democrat-liberala Elena Udrea a făcut gafă după gafă, săptămâna trecută, la Râmnicu Vâlcea. Una dintre ele face referire chiar la fostul ei coleg de partid, Mircia Gutău. Ministrul Elena Udrea nu a putut spune foarte clar dacă fostul primar al Râmnicului mai face parte sau nu din PD-L.

„Nu ştiu dacă mai este membru de partid. Eu cred că trebuie să consultăm statutul. Nu ştiu care este situaţia”, a spus reprezentanta PD-L. Aceasta a fost salvată la un moment dat de preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Dorel Jurcan care a oferit informaţii suplimentare. Totuşi, Udrea nu a ştiut ce prevede noul statut la partidului votat cu puţin timp în urmă. Potrivit noului statut al PD-L, Mircia Gutău este exclus de drept din partid. Referitor la decizia pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat-o în cazul lui Mircia Gutău, ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale a declarat că nu va comenta o hotărâre a magistraţilor. „Cum aş putea să  comentez eu o decizie a magistraţilor?! Dacă aş fi avocată aş comenta! PD-L nu face comentarii la adresa hotărârilor judecătoreşti”, a adăugat Udrea.
Vă reamintim că, în urmă cu mai bine de o lună, Emil Boc, Mircea Toader şi Monica Macovei anunţau excluderea lui Mircia Gutău din PD-L şi cereau ca „Justiţia să-şi facă datoria”. Traşi însă de mânecă de pedeliştii vâlceni, liderii centrali ai partidului nu s-au mai grăbit să facă astfel de anunţuri, menţinând o stare de incertitudine, ca şi Elena Udrea. Reprezentanţii PD-L se temeau că în cazul în care râmnicenii ar fi aflat că partidul de guvernământ s-a delimitat de Mircia Gutău, aceştia l-ar fi sancţionat pe 18 aprilie pe Romeo Rădulescu.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button