FotbalDiverse

Amical cu scântei în Trivale! Robert Popa, eliminat

Miercuri, 23 februarie, pe stadionul ”Nicolae Dobrin”, din Trivale, a avut loc un meci amical între echipa de Liga I, FC Argeș și lidera din eșalonul secund, FC Universitatea Craiova. Partida s-a încheiat favorabil oaspeților, care s-au impus cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate pe final de meci. La sfârșitul primei reprize a avut loc o altercație între jucători, după un fault mai energic asupra unui jucător al echipei din Bănie, comis în apropiere de mijlocul terenului. Portarul vâlcean Robert Popa, aflat între buturile Universității, a plecat din poartă și a intervenit pentru a-și apăra colegul. Și-a îmbrâncit adversarul. Apoi a și părăsit terenul de joc, fiind eliminat de arbitru. Pentru o scurtă perioadă, Popa a îmbrăcat și tricoul echipei FC Argeș. Reacția sa poate a fost alimentată și de niște polițe mai vechi, nu doar de conflictul iscat între un coechipier al său și adversari. E bine că nu-l afectează pe termen lung. Roby e pregătit să joace în primul meci oficial din Liga a II-a, din 2021. FC Universitatea Craiova o va întâlni, în etapa a XVII-a, în deplasare, pe Concordia Chiajna. Confruntarea va avea loc marți, 2 martie.

Articole Similare

Back to top button