Ancheta

Alţi 2 tineri, din Bălceşti şi Diculeşti, reţinuţi după scandalul de la Zătreni

Informare / IPJ Vâlcea – Alţi doi tineri au fost reţinuţi pe 16 februarie, în dosarul penal ce are ca obiect de cercetare scandalul dintr-o discotecă de la Zătreni. Faţă de ceilalţi patru bărbaţi, s-a luat măsura controlului judiciar.

Pe data de 16 februarie a.c., a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de cei patru bărbaţi, reţinuţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovirea unui bărbat, căruia i-au provocat leziuni grave, într-o discotecă din Zătreni. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti a dispus cercetarea acestora sub control judiciar. Celor patru bărbaţi le este interzis să intre în legătură cu martorii, să poarte arme, să frecventeze cluburi ori discoteci si alte interdicţii în funcţie de circumstanţele subiective ale acestora. De asemenea, în baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de alţi doi tineri, respectiv D.F.R., de 21 de ani, din oraşul Bălceşti şi S.M.C., de 21 de ani, din comuna Diculeşti, urmând să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bălceşti, cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetări a reieşit că, în noaptea de 14/15 februarie a.c., cei doi tineri au participat activ la scandalul din discotecă, împreună cu ceilalţi patru bărbaţi reţinuţi în data de 15 februarie a.c., tulburând ordinea şi liniştea publică, distrugând bunuri şi lovind persoana vătămată. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc scandalul, sub supravegherea procurorului de caz.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button