Liga Nationala

Alte două junioare de la Centrul de Excelenţă se pregătesc cu SCM

SCM Rm. Vâlcea şi-a reluat pregătirile după minivacanţă săptămâna trecută, pe 3 decembrie. Florentin Pera a avut la dispoziţie un lot restrâns, de doar opt jucătoare. 9 sunt plecate la loturile naţionale. Batinovic, Lopez, Fernandez, Gonzalez, Minevskaja, Trifunovic, Liscevic şi Nikolic participă la Campionatul European din Danemarca, Aardahl a fost la lotul B al Norvegiei, iar Glibko e accidentată. În aceste condiţii, pentru o mai bună desfăşurare a antrenamentelor, au fost cooptate în lotul SCM alte două junioare de la Centrul de Excelenţă. Este vorba despre Andreea Coman şi Bianca Neacşu, care joacă pe extremă şi inter dreapta.

Antrenorul campioanei României va pune accent, în aceste zile, pe pregătirea fizică, la stadion şi în sala de forţă. Vor fi şi antrenamente cu mingea, dar mai puţin colective. Se va lucra mult pe individualizare şi pe cupluri în cadrul unui cantonament pe plan local, care se va desfăşura între 10 şi 18 decembrie. În programul de pregătire erau aşteptate să intre de luni, 7 decembrie, şi Asma Elghaoui şi Ann Grete Norgaard. Maren Aardahl a anunţat că se întoarce la Vâlcea miercuri, 9 decembrie. (FOTO: Facebook Andreea Coman şi Bianca Neacsu)

Articole Similare

Back to top button