Alte sporturi

AJSPT Vâlcea va duce 300 de copii la munte

Serbările Zăpezii ce vor fi organizate în week-end la Malul Alb nu reprezintă singurul eveniment de acest gen programat pentru perioada următoare. Potrivit declaraţiilor lui Constantin Vlaşcu, Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi pregăteşte pentru copiii şi tinerii vâlceni o serie de competiţii similare care vor avea loc la Vidra, Păltiniş sau Rânca. Locaţia va fi stabilită în funcţie de condiţiile meteo, din cauza cărora concursurile au fost deja amânate de două ori.
„La sfârşitul săptămânii viitoare, vom merge la munte pe primul drum care se va deschide alături de un grup de aproximativ 300 de copii. Deşi avem numeroase staţiuni în zonă, din păcate, ninsorile abundente din ultima vreme ne-au împiedicat deplasarea. Ne dorim ca evenimentul nostru să aibă succes şi să le oferim participanţilor condiţii cât mai bune, pentru a îi încuraja să facă mişcare şi pe viitor”, a spus Constantin Vlaşcu, preşedintele AJSPT.
În încheiere, acesta a anunţat că toţi concurenţii care se vor clasa pe primele poziţii în clasamentul final vor primi diplome, medalii şi plachete. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button