Administratie

Acţiune de ecologizare, la Guşoeni, cu ocazia Zilei de Curăţenie Naţională

În ultimii ani, la Guşoeni, la iniţiativa primarului Nicolae Concioiu şi cu sprijinul angajaţilor din aparatul administrativ şi al voluntarilor, s-au desfăşurat acţiuni de ecologizare pe raza comunei. În acest an, ”curăţenia de toamnă” a avut loc în week-end-ul trecut. Pe 16 septembrie, cu prilejul Zilei de Curăţenie Naţională, pe întreg teritoriul României au existat voluntari care s-au alăturat acestei iniţiative. Şi la Guşoeni o „armată” de oameni a atacat zonele vulnerabile din localitate. S-au strâns din nou zeci de saci cu deşeuri.
”Consilieri locali, alături de colegi din aparatul de lucuru al primarului s-au alăturat proiectului iniţiat la nivel naţional, în scopul conştientizării importanţei mediului înconjurator. Acest proiect, iniţiat de către Asociaţia Let’s do it România, îşi propune să mobilizeze cât mai mulţi voluntari pentru colectarea deşeurilor, astfel încât ţara noastră să devină o ţară cât mai curată. Împreună putem contribui pentru a menţine un mediu curat pentru o viaţă sănătoasă”, au transmis reprezentanţii Primăriei Guşoeni, referitor la acţiunea din week-end-ul trecut.
Pe raza comunei Guşoeni s-au mai desfăşurat, zilele trecute, acţiuni de îndepărtare a exemplarelor din specia cinegetică de la culturile agricole şi animalele domestice. Porcii mistreţi, şacalii au provocat pagube importante comunităţii în ultimele luni şi era necesară intervenţia autorităţilor.

Articole Similare

Back to top button