Liga V

Fotbal, arbitraj şi porumbei pe malul Cernei

Cerna Copăceni – Cerna Fârtăţeşti 2-2

Sâmbătă după amiază, la Copăceni, formaţia din localitate a încercat să-şi consolideze poziţia a treia în clasament. Întâlnea Cerna Fîrtăţeşti, o echipă de mijlocul clasamentului care, în mod normal, n-ar fi trebuit să-i pună prea mari probleme, mai ales că partida se juca la Copăceni. Însă ambiţia grupării primarului Nicu Voicescu de a încurca planurile gazdelor a dus la un rezultat nesatisfăcător pentru formaţia din Copăceni care a găsit vină pentru egalul consemnat şi la arbitrul întâlnirii, Cristi Hoarcă care, pe lângă alte faze judecate greşit, în opinia celor din Copăceni, n-ar fi eliminat un jucător de-al oaspeţilor care ar fi meritat al doilea cartonaş galben.

„Trebuia mai multă atenţie pentru acest meci, mai ales că erau şi nişte poliţe de plătit din turul campionatului între cele două echipe. Arbitrul Hoarcă, ori a prins o zi mai proastă, ori a vrut să-şi bată joc. A arbitrat sub orice critică. Oaspeţii au jucat destul de dur şi el le-a permis acest lucru. Semne obscene pe teren, portarul nostru a ieşit cu dinţii rupţi şi el abia a dat un galben la insistenţele jucătorilor. Putea să-i ţină de la început cu cartonaşe şi avea joc uşor. Nu pot să spun că a influenţat rezultatul, dar a arbitrat slab. Oaspeţii îl făceau prost în faţă şi nu le-a dat nimic, iar la juniorul nostru şi-a arătat bărbăţia şi i-a dat galben pentru că l-a făcut… arbitru de porumbei. Apoi, a mai greşit şi tuşierul, dar în favoarea noastră. Ei ne-au condus tot timpul, cu 1-0 şi 2-1. Ultimul gol, de 2-2, l-am marcat dintr-o poziţie reactivată de off-side”, susţine Nelu Văduva, un apropiat al echipei din Copăceni. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button