Politica

Primarul din Drăgăşani vrea să-i strice lui Bleotu „cariera” de deputat

Primarul municipiului Drăgăşani, liberalul Gheorghe Iordache este – se pare – foarte sensibil la toate propunerile doamnelor şi domnişoarelor. Nu ne înţelegeţi greşit; altceva vroiam să vă spunem. Acestea şi-au dorit atât de mult să aibă propria lor sală de fitness, unde bărbaţii să nu le mai deranjeze, încât primarul a decis să le amenajeze una foarte rapid. În urmă cu câteva săptămâni, edilul oraşului vinului şi viilor a depistat un spaţiu ce se preta foarte bine pentru a fi transformat într-o sală de întreţinere pentru doamne, a găsit căi de finanţare şi s-a apucat de treabă.

Primarul din oraşul viilor, sensibil la propunerile reprezentantelor sexului frumos
Sală de fitness specială pentru femeile din Drăgăşani

Sala de fitness ce va fi pusă exclusiv la dispoziţia reprezentantelor sexului frumos ar putea fi dată în folosinţă chiar pe data de 8 martie, adică exact de ziua lor. „Sala de fitness pentru doamnele şi domnişoarele din Drăgăşani se va numi Femina. Se află vizavi de fostul sediu al primăriei, lângă Muzeu. Sala va fi multifuncţională, în sensul că, pe lângă dotarea cu aparatură specială, va avea şi un minibar. Doamnele şi domnişoarele vor avea la dispoziţie şi o sală de dans, ca în occident. Această investiţie este din bani publici, deci sala va aparţine municipalităţii”, a anunţat primarul Iordache. Alesul liberal se gândeşte şi la alte investiţii similare, plecând de la ideea că, în acest moment, la Drăgăşani, ca şi în Râmnic sau alte localităţi ale judeţului nostru, nu sunt prea multe spaţii de agrement.

Cinema ca la Mall-ul de la Bucureşti

„Am reuşit, de exemplu, împreună cu domnul deputat Emilian Frâncu, deşi am văzut că-l atacă Vlădoiu din toate direcţiile, să obţinem clădirea cinematografului. Facem demersuri pentru a reface cinematograful, pentru că se simte nevoia unei astfel de locaţii în Drăgăşani. Numai cine nu a fost îndrăgostit nu a fost la film cu o gagică de mână. Nu savurezi mai bine decât la cinema un film de calitate. De ce să-i lipsim pe copiii noştri de ceva ce noi am trăit şi ne-a plăcut? Vrem să facem şi aici ceva foarte frumos. De aceea, am fost la cel mai tare mall din Bucureşti – ca să mă inspir. Am făcut deja un proiect, iar drăgăşănenilor sunt convins că le va plăcea ceea ce vom face. La cinema, vom face şi un fel de club, pentru ca cei care se duc la film să poată servi şi un suc, popcorn sau altceva”, a mai adăugat încrezător primarul Iordache. În opinia alesului liberal, la Drăgăşani, problemele grele sunt aproape rezolvate, iar atenţia municipalităţii trebuie să se îndrepte pe viitor şi către tineri, pentru care trebuie realizate investiţii de genul celor amintite. Singurul lucru care l-ar înspăimânta pe Iordache ar fi ca oraşul să încapă începând din mai-iunie 2008 pe mâinile unor indivizi precum Vieru, Bleotu sau Bolocan.
Drăgăşaniul nu trebuie lăsat pe mâinile unora ca Vieru, Bleotu sau Bolocan 
„Ăştia sunt bolnavi de putere! S-ar alege praful de Drăgăşani şi de toate iniţiativele sau proiectele dorite de comunitate. Ştiu cine sunt şi ce apucături au, deci aş ştii foarte bine ce ne-ar aştepta. Sunt locuitor al Drăgăşaniului, deci nu voi permite niciunuia dintre cei trei să ajungă primar. Bine, eu nici nu cred că au şanse. Toată lumea îi cunoaşte; se ştie trecutul lor, deci nu-mi fac probleme. Dacă aş spune tot ceea ce ştiu despre ei, probabil că ar fugi nu numai din Drăgăşani, ci din România. Sper că, în campanie, vor fi îndeajuns de inteligenţi şi nu vor umbla cu atacuri după cum le e caracterul. Altfel, o vor încasa zdravăn, şi nu de la Alin Pavelescu, el e mai elegant”, a mai precizat primarul de Drăgăşani. Întrebat care dintre cei trei rivali ai PNL îi provoacă cele mai puternice reacţii adverse, acesta a spus: „Vieru joacă prea mult teatru, iar mie nu-mi place deloc chestia asta. Nu-mi plac actorii ca el. Mai în glumă, mai în serios, mă gândeam chiar zilele trecute să facem în centrul oraşului o casă de cultură şi să-l angajăm acolo. Cred că, pe scenă, cel mai bine i s-ar potrivi un rol asemănător celui pe care l-a avut Iliescu în politica românească. Actoria, la Vieru, nu e ceva neobişnuit, ci cred că a devenit un mod de viaţă, de comportament. Iar ceea ce am spus până acum despre el au fost nişte găinării în comparaţie cu alte lucruri ce pot fi spuse, dar pe care, pentru orice eventualitate, le păstrăm pentru campanie. Şi nu mă refer la ceea ce spunea Bleotu despre el în perioada în care era colegul său de partid şi inspector general la Învăţământ. În concluzie, eu nu văd viitorul primar de Drăgăşani în poza lui Vieru. Ca să glumesc puţin, am auzit că ar fi un foarte bun profesor de matematică. Păi, n-ar fi rău să să piardă învăţământul un aşa cadru didactic? Eu am venit primar plecând din mediul de afaceri, dar asta se întâmpla într-o perioadă în care era nevoie să facem ceva pentru Drăgăşani. Sunt cetăţean al acestui municipiu şi nu-mi este indiferent ce se întâmplă. Nu puteam să stau cu mâinile în sân, mai ales că ştiam foarte bine că pot face ceva. Eu zic că am rezolvat problemele mari, foarte grele… Într-un oraş este nevoie să existe apă, lumină (le are). Străzile sper să le termin de reabilitat până la finele mandatului – să le fac în procent de 70-80 la sută, pentru că se strică continuu. Canalizarea funcţionează, dar am vrea să o extindem. Şcolile sunt, totuşi, într-un stadiu în care nu se găsesc nici universităţi în Bucureşti, cu dotare, confort, servicii de calitate. Acestea erau lucrurile care trebuiau făcute şi s-au realizat. Mai departe, să vină şi alţii, să vedem dacă pot măcar să întreţină ceea ce am făcut eu şi le las în urmă”. Gheorghe Iordache mai spune că nu are de gând să iasă din viaţa publică. „În primul rând, vreau să-i stric lui Bleotu cariera de deputat. Dacă apare legea votului uninominal, îl asigur pe Vasile Bleotu că-i voi lua 70 la sută din voturile din sudul judeţului. Deci, voi candida pentru Camera Deputaţilor din partea PNL pe zona Drăgăşani. Până atunci, însă, voi candida din partea PNL pentru Consiliul Local, de pe poziţia a doua din listă, pe primul fiind situat candidatul nostru pentru funcţia de primar – doctorul Alin Pavelescu”, a promis liberalul.
Eduard DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button