Liga IIIFotbal

SCM Rm. Vâlcea a câștigat manșa tur a barajului semifinal de promovare în Liga a II-a

Miercuri, 22 mai, SCM Rm. Vâlcea a intrat în ”focurile” barajelor de promovare pe cea de-a doua scenă fotbalistică a țării. Campioana Ligii a III-a din Seria a VI-a a înfruntat, în manșa tur a barajului semifinal, în deplasare, Olimpic Zărnești. A fost 0-0 la pauză. În debutul părții secunde, gazdele au avut șansa să preia conducerea. Andrei Gavrilă a ratat lovitura de pedeapsă acordată de Robert Avram trupei brașovene. Portarul Răzvan Gherguș a ținut Vâlcea în joc. În minutul 53, s-a produs deschiderea scorului. Ovidiu Popescu a centrat ca la antrenament pentru Robert Pîrvu, iar experimentatul fotbalist din Zăvoi a trimis balonul în plasă (0-1). După assist, Ovidiu Popescu, căpitanul SCM-ului, a scos și un roșu pentru un adversar. Zărnești a rămas în inferioritate numerică din minutul 74. Ovidiu a fost lovit la cap și a sângerat. A revenit pe teren bandajat.

S-a terminat, așadar, 0-1. Calificarea în finala barajului de promovare se joacă sâmbătă, 25 mai, de la ora 17.30, în Zăvoi. Partida de la poalele Capeleie începe de la scorul de 1-0 pentru Vâlcea.

În celălalt meci care interesa trupa vâlceană (duel care va da următoarea adversară a SCM-ului, în cazul în care aceasta va elimina Zărneștiului), Vedița Colonești și AFC Câmpulung Muscel au terminat la egalitate, scor 0-0. Din minutul 30, gazdele au jucat în inferioritate numerică. Returul va avea loc la Câmpulung.

Revenim și cu alte detalii…

Olimpic Zărnești s-a bazat pe: Florescu – Cantauz, Hamciuc, Dobre, Horia Ilie, Marinescu, Berloiu, Grideanu, Albu, Gavrilă, Al. Ilie. Antrenor: Mihai Stere.

Pentru SCM Rm. Vâlcea au evoluat: Gherguș – Lăzărescu, Bărbuți, Georgescu, V. Ionescu, Ov. Popescu, Lazăr (Orbișor – `76), Pîrvu (Tilioiu – `90+4), Neagu (Simeanu – `76), M. Iordache (Geantă – `46), Ivan (Bîrzan – 84). Antrenor: Gabriel Mangalagiu.

Articole Similare

Back to top button