Diverse

Tun imobiliar în stil italian la Brezoi

Ne-am obişnuit de multă vreme cu aşa-zişii investitori strategici străini, care văd România doar ca pe o vacă bună de muls. Străinii vin în ţara noastră, cumpără la preţuri derizorii mari suprafeţe de teren, clădiri, spaţii comerciale sau societăţi cu capital de stat, bagă la înaintare intenţii dintre cele mai bune privind realizarea unor investiţii importante, după care, la momentul potrivit, vând statului român sau unor societăţi comerciale – tot cu capital de stat, de cele mai multe ori, pentru nişte sume colosale, ceea ce au cumpărat pe nimic. Afacerile merg strună însă singurii care au de câştigat din ele sunt aşa-zişii investitori strategici.

Un astfel de tun imobiliar a fost dat şi în oraşul Brezoi, acolo unde, în urmă cu câţiva ani, nişte italieni au cumpărat pentru o sumă derizorie, o suprafaţă mare de teren, sub pretextul că vor să realizeze un District al Lemnului, pe un proiect Phare. La vremea respectivă, autorităţile locale şi judeţene au clamat drept o mare realizare acest aşa-zis proiect, care s-a dovedit a fi doar o glumă cât se poate de proastă. La presiunile primăriţei Elena Corotchi, italienii au recunoscut că proiectul cu pricina este irealizabil, anunţând o altă gogoriţă, dezvoltarea unui alt proiect megalomanic: Districtul Industrial Italian Brezoi. Fâs! Italienii au început din nou să tragă de timp, spre disperarea primăriţei Elena Corotchi. Aceasta ne-a declarat că este decisă să le ia italienilor suprafaţa de teren concesionată. „Măcar asta să o luăm, că terenul vândut italienilor de fostele autorităţi locale, e bun vândut. Mai nou, am înţeles că italienii vor să vândă terenul pe la spate. Este o mare pierdere pentru oraşul nostru”, ne-a declarat primăriţa Elena Corotchi.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button