Politica

Bârfe mai MULT sau mai PUŢIN adevărate

• Legături zdravene de rudenie la Inspectoratul Şcolar. Cei doi inspectori adjuncţi, Smeureanu şi Stanciu sunt fin, respectiv naş, evident, unul pentru celălalt. Smeureanu i se adresează chiar lui Stanciu cu apelativul „naşule”. Un amănunt interesant este şi acela că Gheorghe Stanciu, candidatul liberal pentru Primăria Voineasa, obişnuieşte să doarmă uneori chiar în Inspectoratul Şcolar, pentru a nu fi nevoit să mai dea banii pe navetă până în comuna sa natală din creierii munţilor.

• Dan Zgripcea, proaspăt reînscris în PC, intenţionează să plece de la Antares, acolo unde deţine funcţia de director, dar numai după ce i se termină casa de pe Morilor, pentru care plăteşte modica sumă de 40.000 de euro, aproape la jumătate din preţul real. 

• Cei care plâng de mila directorilor de şcoli schimbaţi în ultima perioadă ar trebui să arunce un ochi asupra averilor dobândite de unii dintre aceştia. Faptul că ei nu atacă deciziile Inspectoratului Şcolar se datorează şi faptului că sunt şantajabili. Case, terenuri, maşini de zeci de mii de euro, toate cumpărate din salarii de bugetari. Hai să fim serioşi!

• Se pare că încet-încet, Mircia Gutău îi pune cu botul pe labe pe toţi cei care îl mai criticau din când în când. Primarul Râmnicului a avut grijă ca toată lumea să fie mulţumită, în special consilierii locali. Unora le-a dat autorizaţii de construcţie, altora le-a înlesnit desfăşurarea afacerilor.

• A mai auzit cineva de cei 5.000 de euro daţi de Crinu Popescu pentru ca certificatul de urbanism? Noi nu. Din înregistrările DIICOT reieşea faptul că acei bani au ajuns la anumiţi consilieri locali. Suntem curioşi ce s-a întâmplat până la urmă cu acei bani, că doar nu au dispărut în neant!

• În cercurile liberale se vorbeşte tot mai insistent despre o eventuală demisie din PNL a omului de afaceri Nicolae Sofianu. Unii spun chiar că acesta ar fi demisionat deja din partid.

• Primarul Mircia Gutău a observat şi el cât de proaste sunt bordurile montate în municipiu. Aflat în zona de Nord, edilul a călcat pe o asemenea bordură şi a fost şocat cât de sfărâmicioasă este aceasta. Se pare că mai mulţi martori l-ar fi auzit pe Gutău spunând că Ion Nicolae a avut dreptate şi a cerut ca bordurile de proastă calitate să fie înlocuite cât mai grabnic.

• Râmnicul a ajuns o adevărată expoziţie auto în mişcare. Cele mai noi modele de maşini apar imediat în micuţul nostru orăşel. Acestea sunt cumpărate la grămadă de oameni de afaceri, hackeri sau cântăreţi de manele. Fiul unui puternic om de afaceri din industria panificaţiei şi-a achiziţionat recent un Lamborghini de 180.000 de euro, la mare concurenţă cu cel al manelistului Adi de la Vâlcea. Să nu uităm nici de Audi-ul A5 al fiului primarului Râmnicului…

• Gigi Matei a ieşit de tot din cărţi pentru primărie. Noua conducere a organizaţiei municipale a PSD nu-l are deloc la inimă pe acesta şi intenţionează să organizeze un sondaj de opinie care să demonstreze că Matei nu are mai mult de 4-5% în preferinţele electoratului din Râmnicu Vâlcea.

• Sondajul PNL pentru desemnarea celui mai bine clasat candidat pentru primărie a fost amânat pentru luna noiembrie, deşi în urmă cu câteva luni Emilian Frâncu anunţa că acesta va avea loc în septembrie.

• Tot mai mulţi pedişti îşi doresc schimbarea din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a senatorului Dorel Jurcan. Acesta este acuzat de management dezastruos precum şi pentru că ar fi comis gafe monumentale în ultima perioadă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button