Politica

Sfaturi medicale, de la preşedintele Buşe la preşedintele Băsescu

Traian Băsescu a fost externat la finele săptămânii trecute după ce a suferit o intervenţie chirurgicală din cauza creşterii în mărime a glandei tiroide şi apariţiei unor noduli. Preşedintelui i-a fost extirpat lobul drept al glandei şi se va trata în continuare cu hormoni tiroidieni, pentru a-i compensa pe cei secretaţi de partea extirpată. Unul dintre noduli, destul de solid, i-a îngrijorat pe medici, dar la prima analiză pe viu a ţesutului s-a constatat că nu este vorba de cancer. Momentele dificile prin care a trecut în ultima perioadă preşedintele României au făcut ca acesta să-i devină brusc simpatic lui Dumitru Buşe, şefului CJV, care cu puţină vreme în urmă a trecut printr-o situaţie similară.

„Domnia sa are o suferinţă prin care am trecut şi eu. Îi urez să fie puternic şi sănătos! Postura în care se află este una grea şi ştiu prin ce a trecut şi trece. Vreau să-i trimit o scrisoare de îmbărbătare şi chiar să-i fac şi câteva recomandări, ca om care a trecut prin multe în ultima vreme. Sfaturile îi vor fi de folos, iar dacă va accepta şi o întrevedere, eu o să i-o solicit, va fi şi mai bine. După operaţie, preşedintele Băsescu ar trebui să ia foarte multe vitamine, antioxidanţi şi suplimente alimentare. La întâlnirea cu domnia sa, eu sper ca aceasta să aibă loc, voi aborda şi altfel de subiecte, cum ar fi de exemplu investiţii de anvergură pe care dorim să le realizăm în judeţul nostru”, a precizat conservatorul Dumitru Buşe.    E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button