Politica

Bârfe mai MULT sau mai PUŢIN adevărate

• Doi primari s-au bătut vineri în faţa Consiliului Judeţean. Este vorba despre edilii comunelor Ioneşti şi Scundu. Se pare că aceştia au ceva de împărţit în legătură cu un drum judeţean care leagă cele două localităţi. Ei şi-au reproşat că acest drum nu poate fi terminat pentru niciunul dintre ei nu doreşte acest lucru.

• Bietul Adi Sandu, care a trecut prin enşpe mii de partide, a fost din nou penibil, aşa cum ne-a obişnuit de atâţia ani. Trimis de şeful PNG Vâlcea să facă figuraţie la conferinţa judeţeană de alegeri a PLD, Sandu al nostru nu a fost în stare să spună decât prostii. Băiatul ăsta e în stare să se înscrie şi la Cercetaşi dacă doar aşa ar putea ajunge consilier judeţean sau local.

• Surse din PSD ne-au şoptit că se intenţionează lansarea pe piaţă a unui oficios care să ajute organizaţia vâlceană în contextul alegerilor de anul viitor. Nu ştim cui ar folosi un astfel de organ atâta timp cât pe piaţa publicistică vâlceană putem număra câteva astfel de fiţuici propagandistice.

• Ne este din ce în ce mai clar că Gigi Matei şi Ion Nicolae vor fi candidaţii PSD, respectiv PNL, la Primăria Râmnicului, aşa cum noi vom câştiga la Loto câteva milioane de coco. Deja la vârful celor două partide se vorbeşte despre cu totul alţi candidaţi.

• Cam dărâmată casa pe care Nicolae şi-a cumpărat-o în zona CPL-ului… La 3 miliarde de le din salariul său de bugetar, cât a dat pe ea, mă aşteptam la ceva mai de Doamne ajută! Dar dacă stăm şi ne gândim cât costă metrul pătrat de teren pe strada Ferdinand, constatăm că Nicolae aproape a făcut o afacere bună.

• Fata cea mică a viceprimarului Constantin Monceanu a cam făcut-o de oaie. După ce nu a reuşit să-şi mărească nota de la Bac în urma formulării unei contestaţii, Alina nu a fost în stare nici să ia pe locurile subvenţionate la Facultatea de Drept din Bucureşti. Domnişoara a intrat însă pe locurile cu taxă, nu de alta, dar papa are destui firfirei ca să suporte cei patru ani de studiu.

• Senatorul fantomă Mişu Popescu a fost total invizibil în această vară. Omul şi-a petrecut bătrâneţile la una dintre vilele sale de la munte… Nu că ar fi avut ceva de spus, dar putea să mai dea şi el un semn de viaţă, ca să ne asigurăm că n-a sucombat.

• Salariaţii Consiliului Judeţean continuă să primească lunar 350 lei în plus la salariu, deşi mai mulţi consilieri judeţeni au strigat de-au răguşit că acesta este acordat ilegal. Şi aceasta, în condiţiile în care angajaţii instituţiilor aflate în subordinea CJ sunt nevoiţi să trăiască din lefuri mai mult decât modeste, insuficiente chiar şi pentru asigurarea hranei.

• Cruela face ce face şi devine client obişnuit al acestei rubrici. Fiind mai cu moţ decât ceilalţi directori din Consiliul Judeţean, dalmaţianca noastră are alocate lunar 600 minute gratuite pe telefonul mobil, adică la fel de multe ca preşedintele şi vicepreşedinţii CJ. Ceilalţi directori din CJ au doar câte 180 de minute lunar. Nu ştim ce face Cruela cu atâtea minute, însă ştim sigur că prea eficientă nu e.

• Una dintre prietenele ziarului nostru, Ana Maria P., pe care nu am mai băgat-o de mult în seamă, s-a plictisit de BMW-ul X5 şi şi-a achiziţionat un model sport, seria 5, care costă vreo câteva (multe) zeci de mii de euroi. Păi de unde măi tată atâta bănet, că Dorel umblă tot cu Merţu’ ăla spart de răufăcători?

• Este foarte probabil ca fostul senator Vintilă Matei să se înscrie în PD, dacă nu cumva a şi făcut-o. Nu este exclus ca acesta să prindă anul viitor un post de parlamentar pe listele acestui partid.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button