Politica

Ion Tudor a renunţat la afaceri pentru politică

Ion Tudor şi-a început în forţă activitatea de lider al Organizaţiei Municipale Râmnicu Vâlcea a PSD şi pare genul de om căruia nu-i plac jumătăţile de măsură. Probabil că de aceea el a decis, după o consultare cu familia, să se detaşeze total de afaceri şi să-şi dedice o bună parte din timp politicii. Deşi este ales în funcţie de puţină vreme, Ion Tudor a decis să sară peste perioada de acomodare şi a început munca de partid. Prima sa acţiune importantă a fost cea de realizare a unui recensământ al membrilor organizaţiei, astfel încât, să se ştie foarte clar pe cine se poate baza partidul. Totodată, el a hotărât că a venit timpul ca organizaţia pe care o conduce să aibă un sediu.

Aşa că i l-a oferit şi pe acesta. Aici, zilnic, au loc întâlniri ale membrilor, fie că-i vorba de tineri, femei sau pensionari. Pentru îmbunătăţirea relaţiei cu presa, Ion Tudor a stabilit ca, săptămânal, la sediul filialei să se organizeze conferinţe de presă: „Noi credem că nu trebuie să aşteptăm aici, la Râmnicu Vâlcea, mesajele şi luările de poziţie de la centru. Suntem cu toţii oameni politici şi avem opinii legate de evenimentele care se întâmplă în România şi în lume. Uniunea Europeană se realizează şi cu contribuţia râmnicenilor. Avem, deci, şi un cuvânt de spus. Personal, cred că trebuie să ne revoltăm atunci când acţiunile politicienilor aflaţi la putere ne influenţează viaţa în rău şi să apreciem cum se cuvine priceperile şi curajul acestora, atunci când este cazul”, a precizat preşedintele Ion Tudor, în cadrul primei sale conferinţe de presă. Liderul PSD Râmnicu Vâlcea a vorbit şi despre modul în care partidul lui Geoană a reuşit să impună Guvernului o Lege a pensiilor de care anul viitor se vor bucura milioane de români. Un alt subiect abordat de Ion Tudor s-a referit la introducerea moţiunii de cenzură: „Ea nu este dilematică decât pentru PD, singurul partid interesat de sângele liberalilor (…). PSD a avut dintotdeauna un guvern pregătit să intervină haosul administrativ din România. Dacă moţiunea de cenzură este o cale pentru a arăta din nou românilor că suntem singurii care putem administra o Românie pentru români, şi nu una pentru vreo axă sau vreun grup de pe Dâmboviţa, atunci moţiunea de cenzură ne va conduce în această direcţie”. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button