Liga IV

Meciuri tari şi-n etapa a II-a

Cea de-a doua rundă a Ligii a IV-a, care va avea loc la finele acestei săptămâni, programează alte meciuri cât se poate de interesante. De departe, se remarca derbiul dintre Hidroelectra şi Minerul Berbeşti.

Sportul Rm. Vâlcea – Energia Malaia
Bora şi Catrinoiu, contra fostei echipe

După debutul cu dreptul în Liga a IV-a, echipa lui Gigi Vangu va întâlni în a doua rundă a turului, în deplasare, la Bărbăteşti, ultima campioană a judeţului, Sportul Rm. Vâlcea. Meciul va fi important în primul rând pentru antrenorii Cristi Bora şi Emil Catrinoiu, cei care în campionatul precedent şi-au adus un aport considerabil la clasarea pe primul loc în Liga a IV-a.

Luncavăţul Popeşti – Olteţul Zătreni
S-a dus „norocul” de altădată

Anul trecut, în jurul acestui meci s-au iscat discuţii vizavi de rezultatul final. Acolo unde n-a câştigat nici Hidrolectra a reuşit să triumfe miraculos Olteţul Zătreni, iar cu acele trei puncte, echipa din sudul judeţului a reuşit să se salveze in extremis de la retrogradare. În acest sezon, lucrurile stau cu totul altfel, mai ales că nici una dintre echipe nu a reuşit să triumfe în runda inaugurală.

Dinamo joacă vineri la CSM II

Trupa lui Laurenţiu Mustăţea şi-a făcut o intrare spectaculoasă în Liga a IV-a, iar acum vizează să dea lovitura şi pe terenul II din Zăvoi. Disputa cu trupa lui Gabi Mangalagiu se anunţă a fi însă foarte dificilă, mai ales pentru că „satelitul” CSM-ului pare a fi la fel de puternică precum în sezonul trecut. Edificator este faptul că a reuşit să treacă în prima etapă de Minerul Berbeşti chiar în deplasare.

Hidroelectra Rm. Vâlcea – Minerul Berbeşti

Insuccesul din prima rundă a campionatului a căzut precum o bombă pentru băieţii lui Vasile Ilinca. Cu moralul la pământ, „ortacii” vor reedita la finele acestei săptămâni derbiul din sezonul trecut cu Hidroelectra, încheiat atunci nedecis (0-0), dar cu un scandal între Adrian Comănescu şi antrenorul celor din Berbeşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button