Liga IV

„Mara” este noul antrenor al AS Mihăeşti

Pe lângă înlocuirea lui Costel Gaiţă cu Marian Deaconescu de la Oltchim, conducerea clubului a mai luat decizia să facă o mutare şi la echipa de Liga a V-a, AS Mihăeşti. Ratarea promovării în eşalonul de elită judeţean se pare că a fost un motiv destul de întemeiat pentru preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu, de a-l schimba pe antrenorul Lucian Catargiu. În locul său a fost numit un alt tehnician din cadrul clubului, Ion Lazăr, care s-a ocupat de grupele de copii şi juniori. În cazul în care în această săptămână nu se va găsi o posibilitate pentru ca echipa să evolueze în Liga a IV-a, „Mara” va antrena la „Onoare”, unde va avea ca obiectiv promovarea. Catrgiu a rămas cu juniorii şi va fi în continuare şeful bazei sportive.

Lazăr va avea o misiune dificilă, mai ales că nu se poate baza pe aportul jucătorilor mai experimentaţi de la Oltchim. Nu va mai avea, însă, adversari de genul celor de la Energia Malaia sau Dinamo Rm. Vâlcea, ce vor evolua în Liga a IV-a. Dar oricum, nici acum campionatul nu se anunţă a fi mai puţin disputat decât cel trecut.

Colaborarea între gruparea de judeţ şi Oltchim, îngreunată

Ca urmare a unor modificări a regulamentului, se pare că începând din acest sezon echipele nu vor mai avea dreptul de a face asocieri de genul celei dintre FC Oltchim şi AS Mihăeşti. Colaborarea dintre cele două cluburi se va rezuma la anumite lucruri. Astfel, dacă anul trecut Oltchim-ul a putut să ajute gruparea primarului Stănică, cedându-i câţiva jucători, iar pe alţii trecându-i într-un fond comun de care se foloseau ambele grupări, în sensul că anumiţi jucători puteau evolua şi la Liga a III-a şi la „Onoare”, cu specificaţia că aceştia nu putea fi folosiţi la a doua echipă în ultimele etape, acum nu vor putea ajuta pe AS Mihăeşti decât dacă vor transfera jucători. Şi cum Oltchim-ul nu-şi permite să cedeze jucători, baza se va pune doar în juniorii din cadrul clubului care vor fi transferaţi la Mihăeşti pentru o scurtă perioadă de timp. Singura variantă se pare că ar fi aceea de a fi schimbată denumirea din AS Mihăeşti în Oltchim II, însă probabil că acest lucru nu se va materializa pentru că în acest caz primăria nu mai are nici un interes să susţină o echipă de fotbal care n-ar mai reprezenta comuna. „Nu se mai pot face asocieri. Există numai cluburi cu mai multe echipe. Dar la prima echipă trebuie făcut un tabel nominal cu 15 jucători seniori la care vor trece în carnet, de exemplu, CSM I şi data când s-a făcut legitimarea, care n-au dreptul la celelalte echipe de nivel inferior să joace. Ceilalţi pot juca la echipa a doua”, ne-a spus un cunoscător. Cu aceeaşi situaţie se pare că se confruntă şi Hidroelectra Rm. Vâlcea care intenţiona să devină pentru CSM cam ce a fost anul trecut Mihăeşti-ul pentru FC Oltchim.
Laurenţiu SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button