Volei

Carmen Bagiu – baschetbalista de care CET Govora avea nevoie

Chiar înainte de plecarea în cantonamentul de la Albena (Bulgaria), oficialii echipei CET Govora au reuşit să o transfere la Vâlcea pe valoroasa jucătoare Carmen Bagiu, o componentă obişnuită a lotului naţional. Baschetbalista care-a evoluat în trecut la Sportul Studenţesc a profitat de faptul că a devenit liberă de contract după problemele iscate la Olimpia Bucureşti, ultimul club la care-a activat, şi a semnat fără să stea prea mult pe gânduri cu echipa pregătită de soţii Mihai şi Antoaneta Toma un angajament valabil pe două sezoane.

„O jucătoare exemplară”

Bagiu, care este născută pe 17 septembrie 1982, la Botoşani, a fost în dese rânduri convocată în loturile naţionale de baschet ale Romaniei, evoluând pe rând la cadete, junioare şi acum la senioare.

Are 1,86 metri înălţime şi este catalogată de oficialii echipei vâlcene drept o achiziţie de maximă importanţă. Mai mult decât atât, devine astfel cea mai valoroasă jucătoare legitimată la CET Govora în ultima perioadă de timp, după Magda Moise.
„Este foarte serioasă, la fel ca şi Raluca Ungureanu, sperăm să se încadreze foarte bine în stilul acesta de seriozitate care domneşte aici la club. Îşi vede de treaba ei, munceşte foarte mult pe teren, pentru fiecare echipă la care evoluează, ne bazăm că va face o figură frumoasă la CET Govora. Aşa s-a întâmplat şi pe vremea când a jucat la Sportul sau la Olimpia”, a declarat preşedintele grupării vâlcene, Dorin Vlad.

Mihai Toma, încântat de transfer

De asemenea, şi antrenorul Mihai Toma s-a arătat deosebit de încântat de transferul realizat: „E o jucătoare de lot naţional, o jucătoare model, care sperăm să ridice valoarea echipei. Fără îndoială că e un exemplu şi pentru celelalte fete care vor să ajungă la lotul naţional. Se antrenează chiar şi-n afara antrenamentelor, individual. De altfel, ne-a şi întrebat încă de la sosirea la Vâlcea dacă avem o sală unde facem antrenamente, pentru că şi-a dat seama repede că-n Sala Traian nu va avea parte de prea mult loc pentru pregătire, cât timp cât există în Râmnic atâtea echipe de succes, la baschet şi handbal. E o jucătoare profesionistă în adevăratul sens al cuvântului. Şi celelalte sunt, dar ea ne-a încântat deja de la venire. A avut deja primul contact cu viitoarele sale colege înainte de plecarea în cantonamentul din Bulgaria, e foarte bucuroasă că a venit la Vâlcea, vrea să facă lucruri frumoase aici. A semnat pe doi ani de zile, e mai bine aşa, n-o să stăm şi vara viitoare să umblăm s-o convingem să-şi prelungească înţelegerea. Se are în vedere în primul rând o continuitate. Sunt ani de zile în care nu am reuşit să păstrăm jucătoare de valoare în lot, acum va fi altfel”.
Carmen Bagiu se va prezenta la pregătirile echipei vâlcene abia din 26 august, pentru că deocamdată se află în cantonament cu echipa naţională de senioare a ţării noastre. Interesant e faptul că Bagiu va debuta oficial la CET Govora chiar într-un meci contra fostei sale formaţii, Olimpia. În prima rundă a turului, pe 20 octombrie, echipa vâlceană va întâlni Olimpia în Capitală.

Concurenţă maximă la CET Govora

În viitorul sezon, primul „cinci” de bază al echipei vâlcene va suferi modificări esenţiale. Un singur lucru este însă foarte clar: CET Govora devine o echipă din ce în ce mai tare, care poate să se bată de egal la egal chiar cu gruparea din Arad, considerată de majoritatea specialiştilor drept principala favorită la cucerirea titlului naţional în viitoarea ediţie de campionat. Astfel, aşa cum ne-a precizat antrenorul Mihai Toma, din prima garnitură vor face parte desigur cele trei jucătoare achiziţionate în această vară. În formula de bază vor mai intra Bocoş şi Mezaroş. În acest caz, Duma va fi doar rezervă, concurenţa fiind extrem de benefică în opinia antrenorului Mihai Toma.
„Va exista o concurenţă interesantă de-acum încolo. Pentru a face o echipă competitivă trebuie să avem cam două jucătoare pentru fiecare post în parte. Se va juca la un alt nivel, o să fie mai multă ambiţie. E benefic să avem câte două jucătoare pe fiecare post. La extreme o să fie în special o concurenţă extraordinară. Vor fi în total 13-14 fete cu care vom aborda sezonul viitor. Mai aşteptăm în continuare să se perfecteze încă 1-2 transferuri şi abia atunci ne vom face planurile de viitor, ne vom stabili obiectivele”, declară Toma.

Negocieri cu Florentina Diaconu

O altă jucătoare de la Olimpia pe care CET Govora o doreşte este Florentina Diaconu, aflată în aceeaşi situaţie cu Carmen Bagiu. Primele discuţii cu aceasta au avut loc deja, dar încă nu s-a finalizat nimic în acest sens. Altfel, antrenorul Mihai Toma ne-a declarat în urmă cu ceva timp că pe lista de jucătoare dorite de acesta la echipă s-a aflat şi Laura Nacu, bună prietenă cu Bagiu, împreună cu care s-a şi transferat în urmă cu câţiva ani de la Sportul la Olimpia. „Laura Nacu este o jucătoare foarte bună. În campionatul trecut, Nacu a fost cea care-a ţinut Rapidul în spate, cel puţin în partea a doua a campionatului. Rapidul s-a bazat pe Laura Nacu, pe Viorela Rus

Cu gândul la o medalie

Prin prisma celor trei achiziţii „bombă” realizate în această vară – Laura Voinea, Raluca Ungureanu (ambele aduse de la Rapid) şi Carmen Bagiu – este clar că şi obiectivul grupării vâlcene va fi unul cât se poate de îndrăzneţ. „Încă nu e clar ce obiectiv vom avea, dar e clar că vrem o medalie. Vom vedea mai precis despre ce e vorba după ce vom afla şi ultimele amănunte din taberele adverse. Suntem şi noi curioşi ce jucătoare vor rămâne la Olimpia de exemplu. Deocamdată am aflat că echipa din Cluj s-a întărit, la fel cele din Alexandria, Oradea (unde-au venit câteva sârboaice), Sf. Gheorghe (deşi acolo joacă multe junioare)”, ne-a spus preşedintele Dorin Vlad.

 Vâlcencele se întorc din cantonament

În această săptămână, mai precis marţi, 6 august, baschetbalistele de la CET Govora se întorc din cantonamentul pe care l-au efectuat timp de 12 zile în Bulgaria, în staţiunea Albena. Antrenorii Mihai şi Antoaneta Toma au avut la dispoziţie în stagiul de pregătire din ţara vecină un număr de 13 jucătoare. După revenirea la Rm. Vâlcea, fetele de la CET Govora se vor pregăti în Sala „Traian” până la startul sezonului, având în plan şi disputarea câtorva partide amicale.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button