Marius Margarit: „Voleiul e viata mea!”
Profesorul Marius Mărgărit, directorul adjunct de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, declară:
„Voleiul e viaţa mea!”Extrem de atent la ceea ce se întâmplă în jurul său, fără a neglija detaliile, care-şi au rolul şi locul lor bine definit, profesorul Marius Mărgărit găseşte timp si pentru dialog. Face totul cu o detaşare caracteristică doar celui care are experienţa atâtor ani de munca în calitate de cadru didactic. Am purtat un dialog interesant cu reputatul antrenor de volei, în care acesta vorbeşte laudativ atunci când crede că merită, dar şi critică, atunci când consideră necesar.
* De-a lungul anilor, cei care au plecat de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, şi care v-au fost elevi, v-au mai căutat?– Cu mici excepţii, majoritatea absolvenţilor noştri sunt foarte legaţi de noi, şi nu există trecere a lor prin oraş – pentru că sunt foarte mulţi care nu mai sunt prin oraş, nu mai sunt chiar în ţară – şi fiecare revenire în oraşul lor, aproape de şcoală înseamnă o legătură, înseamnă o întâlnire şi depănarea amintirilor din tinereţe. Pentru că nici ei nu mai sunt foarte tineri şi nici noi nu mai suntem la fel, de aceea orice întâlnire este emoţionantă pentru noi. De altfel, acel turneu pe care l-am efectuat vara trecută în Italia, la Aquiterme, s-a datorat unei foste eleve care a terminat acum 15 ani la noi, nu ne-a uitat şi ne-a făcut acea invitaţie în Italia.
– Nu ştiu dacă neapărat regrete. Sunt şi copii care au uitat efectiv, dar sunt foarte puţini aceia. Îmi pare rău, nici nu vreau să-mi amintesc prea mult, ei nu mai vor să-şi amintească, a fost în felul lor de-a fi acest comportament, aşa că nu putem să insistăm, dar v-am spus, sunt excepţii.
* De ce aţi ales voleiul, domnule profesor Marius Mărgărit?– De ce voleiul?! Pentru că eu, de când mă ştiu am trăit prin volei, încă de când eram elev mi-a plăcut foarte mult. Deşi părinţii mei au vrut să urmez cariera lor, în medicină, nu am agreat acest lucru, visam de mic, eram chiar în clasa a cincia când îl aveam pe profesorul Stilea şi de atunci ştiam că o să fiu antrenor de volei. A fost, aşadar, un vis pe care mi l-am îndeplinit şi nu regret nici un moment acest lucru, deşi dacă aş fi îmbrăţişat, poate, o altă carieră aş fi avut o mai mare satisfacţie materială. Dar, consider că satisfacţiile profesionale şi performantele la care am ajuns sunt suficiente şi sunt lucruri pe care nu poţi să le uiţi niciodată, în momentul în care câştigi un titlu, ţi se pune medalia la gât, ţi se dă cupa sau în turneele internaţionale când se cântă imnul ţării, sunt lucruri care valorează poate mai mult decât un salariu mai bun sau alte avantaje materiale.
– Dacă nu era voleiul, pentru mine cred că era…voleiul! acest sport e viaţa mea. Deci asta era sigur, pentru că nu văd să fi făcut altceva, deşi am practicat mai multe sporturi, am făcut înot, am făcut ciclism, şi în facultate am făcut foarte multe sporturi, erau cam toată ziua pe bazele sportive. Dar voleiul a fost ceva deosebit, pentru că a fost efectiv tinereţea mea si eu când îmi aduc aminte de şcoală în primul rând îmi aduc aminte de antrenamente, de meciuri, de cantonamente, de deplasări, acestea sunt amintirile pregnante din anii mei de şcoală. (Nicolae CIUCESCU)
