Alte sporturi

A început anul atletic în Vâlcea

A început anul atletic în Vâlcea

* prima competiţie din 2006 a contat pentru Campionatul Naţional de tineret şi seniori

 Sâmbătă, 7 ianuarie, a avut loc în sala de atletism de sub tribuna stadionului din Zăvoi etapa judeţeană din cadrul Campionatului Naţional de tineret şi seniori. Întrecerea a contat pentru calificarea la etapa finală, ce va avea loc la Bucureşti, în luna februarie, şi-a adunat la start cei mai buni atleţi vâlceni de la CS Chimia şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, marii absenţi ai concursului fiind drăgăşenenii. Calificarea s-a obţinut în funcţie de performanţa obţinută de fiecare sportiv. În probele oficiale, care-au contat pentru calificarea la faza finală, atleţii vâlceni s-au întrecut la 60 de metri plat, 60 de metri garduri, săritura în lungime, triplusalt şi aruncarea greutăţii. În afară de aceste probe, au mai fost organizate şi altele, cum ar fi cele de 200, 400, 800 şi 1500 de metri plat, dar rezultatele nu au fost omologate. .„Din cauză că în incinta Complexului Sportiv din Zăvoi nu există pistă circulară de atletism, probele pe distanţe lungi nu pot fi omologate. Acestea au avut doar caracter de pregătire şi nu de calificare, atleţii noştri urmând a fi prezenţi la un Grand Prix suplimentar, ce va avea loc înainte de faza finală, tot la Bucureşti”, ne-a spus antrenoarea de la CS Chimia Rm. Vâlcea, Lelioara Alexandrescu, care ne-a pus la dispoziţie şi rezultatele complete înregistrate la concursul desfăşurat sâmbătă, 7 ianuarie:

* 60 de metri plat, băieţi: 1. Cosmin Rădescu (Chimia); 2. Adrian Olaru (CNMB); 3. Cosmin Dobroiu (CNMB) 
* 60 metri plat, fete: 1. Alina Predescu (Chimia); 2. Alexandra Cazacu (Chimia); 3. Daniela Stancu (CNMB)
* 60 metri garduri, fete. 1. Alina Predescu (Chimia); 2. Oana Costache (Chimia); 3. Cristina Obogeanu (Chimia)
* Săritura în lungime, băieţi: 1. Vlad Olescu (CNMB); 2. Cosmin Rădescu (Chimia); 3. Eugen Olaru (CNMB)
* Săritura în lungime, fete: 1. Daniela Stancu (CNMB); 2. Oana Costache (Chimia); 3. Hoiny Luican (Chimia)
* Aruncarea greutăţii, băieţi: Laurenţiu Firfirică (CNMB); 2. Bogdan Melcioiu (CNMB); 3. Eugen Olaru (CNMB)

 Grand Prix-ul de tineret şi seniori este fixat a se desfăşura pe 28 ianuarie, în Capitală şi va preceda aşadar faza finală a Campionatului Naţional. Până atunci, mai precis la finele acestei săptămâni, sâmbătă, 14 ianuarie, este programată şi faza judeţeană din cadrul Campionatului Naţional de juniori III.                    (Nicolae CIUCESCU)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button