Diverse

Juniorii 1995 de la CSM merg la Eforie Sud

Micuţii fotbalişti din grupa 1995 a Clubului Sportiv Municipal din Rm. Vâlcea se vor afla în perioada 3-11 iulie într-un stagiu de pregătire pe litoral, în staţiunea Eforie Sud. Juniorii pregătiţi de Cristi Lazăr au avut în sezonul precedent o comportare de excepţie, câştigând titlul de campioni ai judeţului. Ulterior, la „Memorialul Gheorghe Ola”, talentaţii fotbalişti de la CSM s-au clasat pe locul 2 în faza zonală, la egalitate de puncte cu Pandurii Tg. Jiu, echipă care-a şi câştigat până la urmă titlul de campioană naţională. „Am avut atunci un ghinion imens, puteam să fim noi în locul lor la turneul final, i-am condus tot meciul pe gorjeni, însă am fost egalaţi practic în ultima secundă, iar ei au mers mai departe la golaveraj!”, şi-a adus aminte antrenorul vâlcenilor, Cristi Lazăr.

Din delegaţia care va merge la Eforie Sud vor face parte 15 jucători, deplasarea urmând a fi sponsorizată atât de club, cât şi de părinţii micuţilor fotbalişti. „Acest cantonament e o răsplată a muncii depuse de băieţi de-a lungul sezonului. Au avut parte de un campionat foarte dur, dar cu toate acestea au făcut o figură frumoasă, reuşind să devină campioni ai judeţului la grupa de vârstă 1995. Cantonament de pe litoral va fi unul de refacere a organismului, cu tot ce cuprinde acest lucru (băi de nămol, masaje, etc). Totul la nivel profesionist!”, a încheiat Cristi Lazăr.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button