Liga IV

Brezoienii s-au deplasat degeaba la Zătreni

Marele meci dintre Olteţul Zătreni şi Genesis Lotru Brezoi anunţat a fi unul de risc maxim şi cu importanţă majoră pentru ambele echipe datorită faptului că atât trupa lui Vâlcu, cât şi cea a lui Vîrtopeanu sunt ameninţate de retrogradare, nu s-a mai disputat. Atât gazdele cât şi oaspeţii îşi doreau victoria, dar până la urmă n-au mai avut posibilitatea să demonstreze care-i mai bună dintre ele, care merită să joace şi din sezonul viitor în Liga a IV-a. Asta pentru că băieţii de la Genesis n-au calculat bine distanţa dintre Brezoi şi Zătreni sau mai bine spus timpul în care pot parcurge această distanţă.

Conform ceasului arbitrului Statie, aceştia au ajuns mai târziu cu 27 de minute faţă de ora oficială de începere a jocului, adică 11.00. Regulamentar, în aceste cazuri, se aşteaptă un sfert de oră după ora oficială de începere a jocului, însă oaspeţii au depăşit şi „perioada” de graţie. După câteva poze de grup făcute de cei de la Olteţul în timpul cât aşteptau echipa oaspete să sosească, jucătorii din Zătreni s-au alăturat brigăzii de arbitri la centrul terenului pentru a termina jocul înainte să-l înceapă. Când toată lumea se îndrepta spre vestiare au venit şi cei de la Brezoi decişi să înceapă meciul. S-au supărat când au aflat că veniseră degeaba, au dat câteva telefoane în încercarea de a schimba cumva soarta partidei, iar în final i-au atenţionat pe cei de la Zătreni că lucrurile nu vor rămâne aşa şi meciul se va reprograma. Acest lucru ar fi oarecum posibil doar în cazul în care aceştia demonstrează că s-au deplasat cu un mijloc de transport ce a avut probleme pe drum sau alte lucruri de acest gen. Însă este greu de crezut că se va expune o astfel de variantă. Mai ales că este cunoscut deja cam câte dovezi trebuie să prezinţi pentru a demonstra acest lucru. Avem exemplul din turul campionatului când CSM-ul nu s-a prezentat la Berbeşti invocând faptul că s-a stricat autobuzul cu care se deplasau la meci. Iar dacă atunci, după îndelungi discuţii, s-a dat 3-0 pentru „mineri”, este greu de crezut că în cazul meciului dintre Olteţul Zătreni şi Genesis Brezoi va exista un alt deznodământ. Aşa că băieţii din comuna primarului Liţoiu se pot considera victorioşi. Vor obţine un rezultat care-i ajută să spere în continuare în salvarea de la retrogradare, în timp ce pentru Lotru Brezoi, înfrângerea la „masa verde” care se prefigurează face ca şansele acestora de a mai rămâne în acest eşalon să fie tot mai mici.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button