Liga III

Gazdele n-au marcat, dar au câştigat!

Atletic Sibiu – FC Oltchim Rm. Vâlcea 0-1

Deşi a fost trecut ca unic marcator al jocului dintre Atletic Sibiu şi Oltchim Rm. Vâlcea disputat vineri, 27 aprilie, jucătorul gazdelor, Şchiopu, antrenorul „chimiştilor” ne-a dezvăluit că de fapt golul graţie căruia gazdele au câştigat toate cele trei puncte a fost un autogol. Atletic Sibiu, în turul campionatului o formaţie ce aspira la promovarea în Liga a II-a, n-a pus mai deloc probleme echipei vâlcene. Asta în ciuda faptului că gruparea antrenată de Gaiţă şi Lazăr a jucat în inferioritate numerică încă de prin minutul 33 când Marinescu a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat de pe terenul de joc.

Singura reuşită a meciului ce a adus victoria gazdelor s-a consemnat abia prin minutul 55 după o greşeală a defensivei vâlcene. De fapt, meciul, în opinia antrenorului vâlcean, Costel Gaiţă, a decurs astfel: „A fost un joc la mijlocul terenului, fără ocazii nici de o parte, nici de cealaltă. N-am putut să rezistăm în 10 oameni după eliminarea lui Marinescu. Totuşi, adversarii nu au avut decât o singură fază şi au marcat. Asta după o greşeală în lanţ a băieţilor mei. Nu vreau să comentez arbitrajul, mai ales că brigada a fost formată din fete, dar a existat un fault la Preda pe careul de 16 metri advers, domnişoara Albon a lăsat jocul să continue şi a ieşit corner în partea cealaltă. A urmat apoi greşeala de care vă spuneam. Glăvan a pus-o pe bară, Olaru n-a spus că-i e rău după o comoţie suferită ceva mai devreme după ce l-a lovit o minge în cap. El n-a mai văzut mingea şi „Ţeţe” Vlădoi a scăpat-o în poartă”. Şi aşa s-a pierdut meciul. Chiar dacă au înregistrat un rezultat negativ, vâlcenii continuă să se menţină pe locul 5 al campionatului seriei a V-a din cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. În ciuda evoluţiilor oscilante şi a celor 10 înfrângeri suferite în acest campionat, „chimiştii” încă mai au şanse la podium. O victorie cu Avântul Reghin i-ar putea apropia şi mai mult de locul 3 care, chiar dacă nu e premiat, impune respect.
Pentru FC Oltchim au evoluat: Vlădoi – Glăvan, Stoica, Marinescu, Băiţa, Zgăbăruş, Olaru, Vali Popa, Negrescu, Pană, Preda. Au mai jucat: Tudorică, Tănăsie, Nicorici şi Şorega.

Brigadă de fete pentru chimişti

În etapa disputată săptămâna trecută vâlcenii de la Oltchim au avut parte de o surpriză oferită de Comisia Centrală a Arbitrilor ce a delegat pentru meciul de la Sibiu o brigadă de arbitri formată în întregime din fete. Nu ştim dacă a fost tocmai plăcută pentru „chimişti” care s-au arătat nemulţumiţi de unele decizii luate de acestea. În special de prestaţia centralului, Teodora Albon, din Cluj. Referitor la celelalte două, Monica Rigo (Cluj) şi Irina Mîrţ (Botoşani), aflate la linie, vâlcenii nu au avut nimic de comentat. Oricum, prestaţia acestora a fost apreciată şi notată de observatorul întâlnirii, Şerban Necşulescu, din Târgovişte.

Au revenit o parte dintre jucători, dar s-au accidentat alţii

Continuă să fie probleme la nivelul lotului de jucători al grupării vâlcene de Liga a III-a. Când să se bucure că va putea avea la dispoziţie majoritatea jucătorilor, Gaiţă s-a trezit că infirmeria clubului a căpătat noi clienţi. Revenise după o accidentare ce l-a ţinut departe de teren o perioadă mai lungă de timp şi Vali Popa, la fel şi Şorega, şi erau şanse mari să-l poată testa şi pe Tudorică, însă înaintea meciului de la Sibiu a trebuit din nou să caute soluţii, să improvizeze. Pe lângă Nuţu şi Smedescu, doi jucători a căror evoluţie s-a ridicat peste aşteptări în ultimele jocuri, până să se accidenteze, Creangă a anunţat că nu-şi poate ajuta echipa în partida cu Atletic. Iar după meciul disputat în deplasare săptămâna trecută, alţi doi jucători au devenit indisponibili. Dar este posibil să fie pentru scurtă perioadă. Olaru a suferit o comoţie în timpul meciului, dar probabil că va fi apt pentru jocul cu Avântul Reghin, însă situaţia lui Preda este incertă. Se pare că el ar fi suferit o fisură pe peroneu.

Să prăbuşim Avântul!

Vineri, 4 mai, începând cu ora 17.00, la baza de la Oltchim se va juca partida dintre gruparea lui Gaiţă şi Lazăr şi cea din Reghin, Avântul. Vâlcenii vin după o înfrângere, iar adversarii după o victorie, aşa că normal ar fi ca, luând în considerare şi faptul că vor juca pe teren propriu, Glăvan şi compania să domine jocul, să-şi dorească şi să depună mai mult efort pentru obţinerea unui succes. În plus, şi poziţia superioară din clasament faţă de oaspeţi îi dă ca favoriţi. Mai ales acum după ce au avut o revenire pe propriul teren, en-fanafare, am putea spune, cu 4 goluri marcate. De la meciul cu Avântul Reghin, antrenorul „chimiştilor”, Constantin Gaiţă, nu aşteaptă totuşi atât de mult. Spune că e suficient să marcheze cu un gol mai mult decât adversarul pentru a mai remedia din greşeala de săptămâna trecută, de la Sibiu, unde-au pierdut toate cele trei puncte. Rămâne acum de văzut doar pe cine se poate baza pentru acest meci. O parte dintre jucătorii importanţi ai echipei au suferit uşoare accidentări, dar este posibil să-şi revină până la ora jocului pentru a ajuta la realizarea obiectivului vizat pentru acest meci.

FC Oltchim – Dacia Orăştie 4-0
S-au dezlănţuit!

Revenirea pe arena de la Oltchim a fost cu noroc pentru elevii lui Gaiţă care au câştigat de o manieră categorică în faţa adversarilor, cum n-au mai făcut-o în ultima perioadă. La mijlocul săptămânii trecute au fost vizitaţi de jucătorii Daciei Orăştie, o echipă care se zbate pentru evitarea retrogradării. Prin prisma acestui lucru ne aşteptam să primim o replică mai tăioasă, însă oaspeţii nu le-au pus deloc probleme vâlcenilor, aflaţi la primul joc, după o pauză de câteva etape bune, pe propriul teren, cel de la baza Oltchim. Elevii lui Gaiţă nu le-au dat nicio şansă hunedorenilor. I-au luat tare de la început, astfel că, până să ne dăm seama că a început meciul, era deja 2-0 pentru Oltchim. Preda a prins o zi bună, dovedindu-şi din plin calităţile de atacant. S-a zbătut, şi-a creat ocazii, izbutind să marcheze de două ori pentru Oltchim. Seria reuşitelor pentru formaţia vâlceană a fost începută de Glăvan care-a marcat imediat după fluierul de început al jocului, a fost continuată de Preda, iar ultimul gol, cel de 4-0, ce a încheiat jocul, a fost înscris de Cosmin Şorega, revenit după o accidentare. 

Şcoala de Fotbal „Nicolae Dobrin”, mai bună decât Oltchim la juniori A
* la grupa a II-a vâlcenii şi-au depăşit adversarii

După ce săptămâna trecută au zdrobit practic tineretul format de Chimia Brazi pe care l-au învins la ambele grupe la scor, 9-3 la juniori A şi 8-1 la grupa a II-a, vâlcenii de la Oltchim au primit zilele trecute vizita Şcolii de Fotbal „Nicolae Dobrin”. Lipsită de aportul câtorva jucători importanţi de care antrenorii „chimişti” se folosesc şi la echipa mare, gruparea de juniori A vâlceană a pierdut în faţa adversarilor cu scorul de 5-2. Totuşi, onoarea ne-a fost salvată de cei mai mici dintre juniori, cei antrenaţi de Marian Deaconescu, ce s-au impus în faţa adversarilor cu scorul de 2-0. În etapa viitoare „chimiştii” vor avea practic o misiune imposibilă la Nucet, o localitate de tradiţie la nivelul copiilor şi juniorilor ce practică fotbalul. Grupările din Nucet cam domină această serie de Republicani, situându-se undeva pe podium, între primele locuri. Vâlcenii merg însă pentru a-şi juca şansa.
Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button