Liga II

Ardelenii au câştigat cu noroc un punct

CSM Rm. Vâlcea – „U” Cluj 0-0

Derbyul rundei a 27-a dintre CSM Rm. Vâlcea şi Universitatea Cluj, disputat pe stadionul Oltchim, s-a încheiat nedecis, scor 0-0. Această partidă a stârnit un real interes atât din partea presei cât şi din partea oamenilor de fotbal cu greutate. Cele două formaţii erau despărţite în clasament de opt punct şi în cazul unei victorii a vâlcenilor finalul de campionat ar fi devenit extrem de interesant.
În faţa celor aproximativ 1000 de spectatori prezenţi în incinta bazei Oltchim, CSM-ul lui Costel Pană şi Mitică Teleşpan a avut un debut de meci furtunos.

Cu toate că ardelenii au fost cei care au avut lovitura de începere a partidei, vâlcenii au recuperat repede şi după o combinaţie reuşită pe partea stângă între Cilean şi Jovanovic, ultimul a centrat perfect în careu, însă nici un coleg de-al său n-a ajuns la întâlnirea cu mingea. Vâlcenii au dominat autoritar, iar clujenii cu vâlceanul Alin Savu în linia mediană s-au mulţumit numai să se apere, aceştia reuşind cu greu să se apropie de careul vâlcean. În minutul 21, Victor Lepădatu, unul dintre cei mai buni oameni de pe teren, a prins un şut sănătos de la aproximativ 20 de metri, însă mingea s-a dus puţin pe lângă poarta lui Szolomajer. Poate cea mai mare ocazie a meciului a fost irosită de vâlceni în minutul 35. Melcea a centrat, Jovanovic a deviat uşor cu capul, iar Liviu Pătru, din şase metri, singur singurel cu poarta goală a în faţă a trimis mingea cu latul pe lângă poartă spre disperarea spectatorilor şi a băncii tehnice. Ardelenii au reuşit să se apropie cât de cât de poarta lui Rusandu abia în minutul 40 când şutul coreeanului Park a trecut peste transversală, acesta fiind de fapt singurul şut înspre poarta vâlceană a liderului „U” Cluj. În ultimul minut al primei reprize, municipalii au fost la un pas de a intra în avantaj la cabine, însă, din păcate, mingea trimisă cu capul de Dandea, după o centrare a aceluiaşi Melcea, a fost deviată în corner de Cordoş.
După pauză, jocul a mai scăzut în intensitate, intrările lui Budean şi Marius Dumitru nu au adus nimic nou în jocul vâlcenilor, ba din contră. Municipalii au dominat şi partea secundă, dar nu au mai reuşit să pună într-un real pericol poarta apărată de Szolomajer. Poate cea mai controversată fază a meciului s-a petrecut în minutul 62. Melcea a luat o acţiune pe cont propriu, a căzut în careu după un contact cu Dolha, iar „centralul” Ionică Serea, bine poziţionat, a făcut semn ca jocul să continue arătând că fundaşul ardelean a atacat mingea, decizie corectă. Zece minute mai târziu, elevii lui Costel Pană a fost, din nou, la un pas să deschidă scorul, dar şutul de la marginea careului a lui Lepădatu a fost scos în ultima clipă de la rădăcina barei de Szolomajer chiar cu preţul unei accidentări, portarul ardelean lovindu-se destul de rău de bară. Nici intrarea lui Ciortan pe final nu a adus golul atât de mult aşteptat de suporterii vâlceni şi putem spune că acest 0-0 i-a avantajat pe oaspeţi care nu mai nici matematic intrarea în prima ligă.
Au evoluat formaţiile:
CSM Rm. Vâlcea: Rusandu – Stanca (’65 – Dumitru), Bier, Cumpănaşu, Cercel – Lepădatu, Dandea, Cilean (’80 – Ciortan), Melcea – Pătru (’46 – Budean) şi Jovanovic.
„U” Cluj: Szolomajer – Dolha, Park, Ungureanu, Cordoş – Suller, Ghindaru, Savu, Goga (’82 – Iodi) – Stoianof (’57 – Sabo) şi Negrean (’87 – Suciu).

Primarul Gutău a făcut… un duş de mulţime

Am observat că, mai mulţi oameni din viaţa politică vâlceană au preluat metoda preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, de a se face popular. Vin la stadion, se salută cu toată lumea, stau până la cel mult finalul primei reprize şi pleacă. Aşa a procedat sâmbătă şi primarul Râmnicului Mircia Gutău. A sosit la stadionul Oltchim cu câteva minute înainte de începerea meciului, a stat de vorbă cu oamenii, le-a strâns mâna, s-a salutat cu cei aflaţi mai sus în tribună după care a luat loc în sectorul rezervat VIP-urilor, dacă-i putem spune aşa, iar la pauză a dispărut.

Nota zece pentru galeria clujeană

Ardelenii au fost susţinuţi de aproximativ 300 de suporteri extrem de civilizaţi şi foarte bine organizaţi, cu steaguri, fulare, etc. Pe toată durata întâlnirii aceştia au dat un adevărat spectacol, încurajându-şi echipa chiar dacă aceasta n-a făcut un joc strălucit. Ar trebui să luăm lecţii de la ardelenii pentru că noi am arătat că nu ştim să ne încurajăm echipa. O parte dintre suporterii din tribune nu ştiu altceva decât să înjure şi să apostrofeze jucătorii, iar cei 10-15 băieţi de la „Brigada Zăvoi” veniţi pe stadionul Oltchim au uitat să-şi încurajeze favoriţii, probabil fascinaţi şi eclipsaţi de galeria clujeană. Nota zece pentru felul în care ştiu ardelenii să-şi încurajeze echipa favorita, capitol la care, noi vâlcenii, cel puţin în privinţa echipei de fotbal, suntem corigenţi.

„Săpăligă” şi Nedelescu, în tribune
Benone Lazăr, spionul celor de la Dacia?

Meciul dintre CSM Rm. Vâlcea şi Universitatea Cluj a stârnit un real interes şi în rândul oamenilor cu greutate din fotbalul românesc. Astfel că, pe stadionul Oltchim au fost văzuţi luând loc antrenorul Ion Marin, alias „Săpăligă”, dar şi viceprimarul Craiovei, Gheorghe Nedelescu care a stat alături de preşedintele executiv al CSM-ului, Alin Trandafir. Pe lângă cei doi, la stadion a fost văzut şi unul dintre foştii acţionari ai clubului din Zăvoi, şi probabil, în prezent, un apropiat al Daciei Mioveni. Benone Lazăr a sosit la stadion la câteva minute după începerea meciului şi a văzut partida de lângă tehnicianul Ion Marin. Lazăr a plecat cu aproximativ un sfert de oră înainte de încheierea partidei.

Ardelenii, primă consistentă pentru egal

Din surse neoficiale am aflată că elevii antrenaţi de Adrian Falub au avut promisă o primă destul de consistentă din partea conducerii pentru meciul cu CSM Rm. Vâlcea. Se pare că după egalul de sâmbătă în buzunarele jucătorilor au intrat nu mai puţin de 400 de euro, iar dacă reuşeau să învingă urmau să încaseze dublu.

Costel Pană: „Au avut noroc!”

După ultimul fluier al centralului Ionică Serea, în timp ce toată lumea s-a dus la cabine, tehnicianul CSM-ului, Costel Pană a rămas minute bune pe banca tehnică pentru a afla rezultatele din meciurile în careu au evoluat principalele contracandidate în lupta pentru ocuparea locului doi, Dacia Mioveni şi Minerul Lupeni. Deşi echipa sa nu a reuşit decât un egal pe teren propriu, Pană s-a arătat mulţumit de evoluţia elevilor săi, spunând: „Ţinând cont de aspectul jocului, după ocaziile pe care le-am avut, consider că meritam să câştigăm. Aţi văzut şi dumneavoastră ne creăm ocazii, ajungem în faza de finalizare, dar nu reuşim să le concretizăm. Nu am ce să le reproşez băieţilor, sunt mulţumit de joc, iar cu puţină atenţie din partea unora puteam să luăm toate cele trei puncte puse în joc. Vreau să-i felicit pe băieţi pentru efortul depus, singurul de care sunt puţin dezamăgit este Stanca şi Pătru. Primul a prins o zi mai slabă şi nu a mai reuşit să facă jocul cu care ne-a obişnuit, iar de Pătru sunt dezamăgit de modul în care tratează fazele de finalizare, pentru că, cu mai multă atenţie din partea lui puteam să avem 1-0 la pauză. Din fericire, rezultatele înregistrate în această etapă ne avantajează, iar prin jocul acestora ne-am recăpătat poziţia a doua în clasament” – a spus Costel Pană.

Florin Verigeanu: „Consider că meritam să câştigăm”

Directorul executiv al municipalilor, Florin Verigeanu, s-a agitat extrem de mult pe toată durata partidei fiind vizibil din modul în care s-a comportat că şi-a dorit ca echipa să învingă pentru a rămâne cu şanse la promovare. „A fost un meci echilibrat pe care, după părerea mea, cu puţină şansă puteam chiar să-l câştigăm. Am întâlnit un adversar care în acest moment putem spune că este ca şi promovată, mai ales după rezultatele înregistrate de Mioveni şi Lupeni. Noi mergem înainte şi sper ca pe viitor, cu mai multă atenţie din partea băieţilor, să fructificăm măcar o parte din ocaziile pe care ni le creăm. Clujenii nu au arătat mare lucru în acest meci şi după cum v-am mai spus consider că meritam să câştigăm. Am avut destul de mult ghinion în acest meci, însă altădată poate am avut şi noroc… acesta este fotbalul… mergem mai departe” – a conchis Florin Verigeanu. În ceea ce priveşte arbitrajul, „Verigă” nu a dorit să comenteze punctând doar faptul că, faţă de alte meciuri, brigada de arbitri a fost destul de discretă şi nu a influenţat soarta partidei.
Romulus Dumitru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button