Liga IV

Popolan – sancţionat, Giurcă – avertizat

În meciul direct dintre Vartex Rm. Vâlcea şi Hidroelectra, pe lângă alte evenimente, am mai consemnat şi eliminarea din incinta terenului de joc a celor mai reprezentativi jucători şi/sau antrenori ai celor două formaţii. Centralul Marian Joiţa a considerat ca fiind ieşite din comun intervenţiile celor doi, astfel că a consemnat în raport despre atitudinea conducătorilor echipelor menţionate. George Popolan a fost eliminat pentru injurii şi bruscarea arbitrului, iar Lucian Giurcă pentru proteste la deciziile arbitrului. Primul dintre aceştia, respectiv Popolan, a fost încadrat la circumstanţe atenuante, astfel că a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi amendă, în timp ce Giurcă a primit doar avertisment şi penalitate.

Pentru jucătorul Vartex-ului n-a fost o aşa mare problemă cu suspendarea pentru că oricum el avea să lipsească în meciul de la Horezu. A avut de onorat o invitaţie la nuntă şi trebuia să lase pe plan secund fotbalul.

Portarul Mărăcine a fost suspendat pentru două etape

În şedinţa de la Disciplină de săptămâna trecută, printre altele, s-a analizat şi meciul dintre Minerul Costeşti şi AS Şirineasa în timpul căruia doi jucători au fost eliminaţi. Unul de la gazde, altul de la oaspeţi, ambii pentru injurii. Portarul echipei lui Dan Săraru, Gheorghe Mărăcine, s-a luat la înjurături cu binecunoscutul Toma Peştereanu, astfel că amândoi au părăsit terenul mai devreme. Pentru că fapta a fost similară, pedepsele au fost identice: câte două etape de suspendare şi penalitate pentru fiecare dintre ei. (M.V.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button