Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Economie

S-a vândut River Plaza Mall

Miercurea trecută, pe bursa zvonurilor din Râmnicu Vâlcea, două chestiuni importante ţineau judeţul cu muşchii încordaţi la maxim. Prima informaţie, potrivit căreia Anuţa Handolescu urma să fie înlocuită din funcţia de prefect cu Codruţ Şereş, de la PC, a picat după un telefon pe Orange. A doua s-a legat, chiar dacă omul de afaceri Viorel Popescu a declarat iniţial presei că nu ar fi vândut River Plaza Mall. Poate nu la preţul pe care îl aflaseră unii dintre noi. Cică un grup de investitori din Israel ar fi bătut palma cu Popescu pentru 54 de milioane de coco europeni, în contract prevăzându-se şi o clauză. Preţul corect se menţine doar în condiţiile în care se dă undă verde pentru parcarea de lângă mall.

Zvonul a fost confirmat de primarul Râmnicului, vineri, când în obişnuita conferinţă de presă acesta a anunţat că proprietarul River Plaza s-ar putea schimba în curând. Mircia Gutău a menţionat, totodată, că lucrările de amenajare a parcării respective vor fi demarate după Zilele Imnului Naţional, pentru a nu se bloca complet circulaţia în zonă. „Proprietarul am înţeles că se va schimba, dar indiferent care va fi acesta voi pune aceeaşi condiţie: să realizeze acea parcare. Mall-ul s-a construit ca peste tot în lume, pe credite. Şi, dacă veţi afla cu cât s-a vândut, veţi vedea că e o afacere. Omul a ştiut să rişte şi a câştigat… dublu!”, a dezvăluit Mircia Gutău. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button